Alexandru Tomescu este unul dintre cei mai apreciați violoniști români ai generației sale, care a câștigat dreptul de a cânta (în 2007) la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702, unul dintre cele mai valoroase instrumente muzicale aflate în patrimoniul României, inclus în categoria Tezaur. A concertat pe patru continente și în peste 30 de țări, a obținut peste 100 de premii naționale și internaționale la concursuri de prestigiu. Interpretările sale au fost foarte apreciate pe marile scene ale lumii. Este solist concertist permanent (din 2002) al Orchestrei Naționale Radio București, conform site-ului Facultății de Muzică și Teatru la Universitatea de Vest din Timișoara, https://fmt.uvt.ro/.
Născut în București, la 15 septembrie 1976, Alexandru Tomescu a început să studieze vioara împreună cu Mihaela Tomescu, mama sa, profesoară de vioară la Liceul de Muzică ''George Enescu'' din București. De asemenea, a cântat acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, și a participat la numeroase evenimente și concursuri muzicale. Și-a continuat educația la Conservatorul din București (1995-1999), cu renumitul violonist și profesor Ștefan Gheorghiu. Alexandru Tomescu a obținut burse de studii în SUA și Elveția și a studiat cu profesorul Eduard Schmieder dar și cu violoniști renumiți precum Ruggiero Ricci, Igor Oistrah și Tibor Varga, notează https://salaradio.ro/.

Violonistul Alexandru Tomescu a intrat in posesia viorii 'Stradivarius Elder Voicu', 2007.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRES FOTO
Palmaresul reputatului violonist numără peste 100 de premii I naționale și nu mai puțin de 26 de distincții internaționale, la concursuri de prestigiu precum: 'Niccolo Paganini' (Italia, 1995), 'Pablo Sarasate' (Spania, 1997), 'Marguerite Long - Jacques Thibaud' (Franța, 1999) sau 'George Enescu' (România, 1999). A fost invitat, de-a lungul carierei sale, să se alăture pedagogilor celebri ai viorii în juriile unor concursuri internaționale din Italia, Franța sau România.
A concertat sub bagheta unor dirijori importanți, între care Kurt Masur, Valery Gergiev, Christoph Eschenbach, alături de pianiști valoroși, precum Valentina Lisitsa și Eduard Kunz, în săli la fel de celebre: Carnegie Hall - New York, Concertgebouw - Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées - Paris sau Metropolitan Arts Center - Tokyo, Sejong Theater - Seul, Coreea de Sud, Teatrul Châtelet - Paris, Sala Mare a Conservatorului din Moscova, Centrul Cultural din Filipine - Manila, Cerritos Arts Center - Los Angeles, conform www.icr.ro. În mai 2019 a susținut o serie de concerte în Anglia, ca solist al Orchestrei Filarmonicii Regale, sub bagheta dirijorilor Gabriel Bebeșelea și Christopher Petrie, menționează site-ul www.festivalenescu.ro.

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRES FOTO
Membru fondator, în 2005, împreună cu pianistul Horia Mihail și violoncelistul Răzvan Suma al 'Romanian Piano Trio', cu apariții în diverse festivaluri din România și din străinătate. Activitatea trio-ului a fost recompensată cu numeroase premii, dintre care amintim: Premiul pentru Muzică al Radio România Cultural și premiul 'Iosif Sava' al Uniunii Criticilor Muzicali, mai notează https://salaradio.ro/.
A înregistrat pentru posturi de radio și televiziune românești, dar și din Anglia, Franța, Elveția, Germania, Țările de Jos, Polonia, SUA și a realizat numeroase imprimări pe CD, dintre care se cuvin amintite: 'Alexandru Tomescu at Moscow' (cu concerte de Paganini și Mendelssohn), 'Romanian Piano Trio' (trei discuri cu lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail și Răzvan Suma), 'Simply Mozart' (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu), 'Ad Libitum - Primus' (cvartete de Beethoven, Haydn, Sibelius, cu Alexandru Tomescu la vioara I), 'Paganini Magic' (Sonatele pentru vioară și chitară de N. Paganini, împreună cu chitaristul clasic Dragoș Ilie), conform www.turneulstradivarius.ro.

Violonistul Alexandru Tomescu şi-a lansat, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu, albumul 'Stradivari Obsessions', care cuprinde integrala sonatelor pentru vioara solo compuse de Eugene Ysaye.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRES FOTO
În 2007 și apoi până în 2029, în urma unor concursuri, îi este încredințată Vioara Stradivarius Elder - Voicu, instrument de o inestimabilă valoare, ce face parte din Patrimoniul Național al României, care a devenit protagonista câtorva îndrăznețe proiecte muzicale de anvergură și notorietate, sub genericul 'Turneul Internațional Stradivarius', potrivit site-ului www.turneulstradivarius.ro. Creat și dezvoltat de Alexandru Tomescu, acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de promovare a muzicii clasice și a tinerilor artiști, un proiect care se derulează anual, de 19 ani (în 2026), cu peste 20 concerte în zone urbane și rurale, timp de patru săptămâni, mii de km, adunând mii de spectatori la concerte, concertele sunt sold out, și zeci de mii de telespectatori pe platforme online, social media și televiziune.

Violonistul Alexandru Tomescu şi clavecinisul Andrea Coen susţin un concert la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Naţionale a Italiei.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRES FOTO
Violonistul continuă să concerteze în zeci de localități din țară, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viața muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvențe inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Paganini, cele șase sonate pentru vioară solo de Ysaye, sonatele și partitele pentru vioară solo de Bach, sonatele pentru vioară și pian de Prokofiev și integrala lucrărilor pentru vioară și pian de Enescu (cu Eduard Kunz la pian). O parte din aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri și DVD-uri care s-au bucurat de un mare succes: 'Paganini 24/24', 'Stradivarius Obsesii', 'Bach to Basics', 'Integrala Sonatelor pentru Vioară și pian George Enescu' sau 'Sonata pentru vioară solo de Bela Bartok', 'Anotimpurile lui Vivaldi & Piazzolla', 'Balada - Un secol de muzică-muzică românească'.
Este cadru didactic asociat al Facultății de Muzică și Teatru la Universitatea de Vest din Timișoara din 2020, potrivit site-ului Facultății de Muzică și Teatru la Universitatea de Vest din Timișoara, https://fmt.uvt.ro/.

Lansarea discului 'Anotimpurile' al violonistului Alexandru Tomescu
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
În calitatea sa de președinte al fundației culturale 'Remember Enescu', Alexandru Tomescu este implicat în numeroase proiecte muzicale, în special organizarea concursului internațional de vioară 'Remember Enescu', mai notează https://salaradio.ro/.
În 2023, în semn de apreciere pentru întreaga activitate concertistică, pentru promovarea în rândul publicului larg a marilor opere ale muzicii, președintele României i-a conferit lui Alexandru Tomescu, Ordinul Național 'Pentru Merit' în grad de Cavaler.
I-au fost acordate, printre alte numeroase premii și distincții, titlul de Ambasador al bunăvoinței pentru guvernul Republicii Coreea de Sud (2012-2014 și 2014-2016) și Ordinul 'Steaua Italiei' în grad de Cavaler pentru merite deosebite în promovarea culturii italiene (2014), potrivit https://fmt.uvt.ro/.

Violonistul Alexandru Tomescu susţine un moment artistic în cadrul concertului pentru pace - eveniment organizat de New Hope şi Resonnance Romania, la Ateneul Român.
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
În 2026, cea de XIX-a ediție a Turneului Internațional Stradivarius s-a desfășurat între 13 iunie și 18 iulie și a fost dedicată, sub genericul 'Muzele', împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui Constantin Brâncuși. Pentru această ediție, violonistul a ales să împartă scena cu doi muzicieni cu personalități și trasee artistice distincte: Dragoș Ilie, unul dintre cei mai apreciați chitariști români ai momentului - deja la al treilea an pe scena turneului, și Omar Massa, unul dintre reprezentanții importanți ai noii generații de muzicieni argentinieni, la bandoneon. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Cerasela Bădiță, editor online: Andreea Preda)








