William Oliver Stone este un regizor, scenarist și producător american, renumit pentru filmele sale ambițioase și adesea controversate care explorează teme precum războiul, politica și istoria. Veteran al Războiului din Vietnam, el a câștigat premii Oscar pentru 'Midnight Express' (cel mai bun scenariu adaptat) și pentru regie, cu filmele 'Platoon' și 'Born on the Fourth of July'. Printre filmele sale remarcabile se numără 'Wall Street', 'JFK', 'The Doors', 'Natural Born Killers' și 'Nixon'. Stone a realizat, de asemenea, documentare de mare impact, precum 'Comandante' și 'Oliver Stone's Untold History of the United States', consolidându-și astfel statutul de voce provocatoare a cinematografiei americane.
S-a născut la 15 septembrie 1946, la New York. În 1967, s-a înrolat în armata Statelor Unite și a servit în Divizia 25 Infanterie și, mai târziu, în Divizia I Cavalerie în timpul războiului din Vietnam. A fost rănit de două ori și a fost decorat cu Purple Star și Bronze Star. La întoarcerea de pe front, și-a continuat studiile începute la University Film School din New York, potrivit www.biography.com.

Primul mare succes a venit cu scenariul filmului 'Midnight Express' (1978), în regia lui Alan Parker, care i-a adus lui Stone primul său Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat.
Drama 'Platoon' (1986), inspirată de războiul din Vietnam, cu Charlie Sheen, Tom Berenger și Willem Dafoe, a fost o peliculă apreciată de critici. Berenger și Dafoe au primit nominalizări la Oscar, iar Stone a câștigat primul său Oscar pentru regie.
Filmul 'Born on the Fourth of July' (1989), cu Tom Cruise, în rolul unui veteran de război, i-a adus lui Stone un al doilea Oscar pentru regie.
În 1994, la Veneția, Stone obținea Leul de Aur precum și Premiul special al juriului pentru filmul 'Natural Born Killers' (1994), cu Woody Harrelson și Juliette Lewis în rolurile unor criminali în serie.
Oliver Stone este autorul mai multor filme și documentare, cele pe teme politice suscitând numeroase controverse: 'Salvador' (1986, nominalizare la Oscar pentru regie), 'Wall Street' (1987, cu Charlie Sheen și Michael Douglas, film premiat cu Oscar), 'Talk Radio' (1988), 'JFK' (1991), 'Nixon' (1995), 'Any Given Sunday' (1999), 'The Day Reagan Was Shot' (2001, film TV), 'Comandante' (2003, documentar), 'Persona Non Grata' (2003, documentar), 'Looking for Fidel' (2004, documentar), 'Alexander' (2004), 'World Trade Center' (2006), 'South of the Border' (2009), 'Wall Street: Money Never Sleeps' (2010, nominalizare la Globul de Aur), 'The Untold History of the United States' (2012-2013, serial tv documentar), 'Castro in Winter' (2012, documentar), 'Snowden' (2016), 'Ukraine on Fire' (2016, documentar), 'All Governments Lie: Truth, Deception, and the Spirit of I.F. Stone' (2016, documentar), 'The Putin Interviews' (2017, serial tv documentar), 'Revealing Ukraine' (2019, documentar), potrivit www.imdb.com.
În 2013 a câștigat Premiul Special pentru contribuția remarcabilă adusă cinematografiei acordat în cadrul Festivalului Internațional de Film Karlovy Vary, iar în 2016 a fost omagiat în cadrul Festivalul Internațional de Film Los Cabos din Mexic. Un an mai târziu a primit 'Inima de Onoare a orașului Sarajevo' pentru extraordinara sa contribuție adusă cinematografiei, cu prilejul Festivalului de Film de la Sarajevo. Tot în 2017 a primit din partea Writers Guild of America, premiul Laurel pentru realizările sale ca scenarist. Palmaresul regizorului și scenaristului american mai numără alte 59 de premii precum și 60 de nominalizări la BAFTA, Golden Globes, Directors Guild of America, Empire Awards, Film Independent Spirit Awards etc.

''Snowden''
A fost invitat să prezideze juriile mai multor festivaluri de film din întreaga lume. În 2019, a fost președintele juriului celei de-a 15-a ediții a Festivalului de Film de la Zurich.
Regizorul american și-a publicat un volum de memorii intitulat ''Chasing The Light: Writing, Directing, and Surviving Platoon, Midnight Express, Scarface, Salvador, and the Movie Game'', potrivit www.goodreads.com.

''WALL STREET''
În iunie 2021, documentarul 'JFK Revisited: Through the Looking Glass' a fost prezentat în secțiunea premiere a Festivalului de Film de la Cannes. La treizeci de ani de la filmul 'JFK', regizorul Oliver Stone a făcut o călătorie prin dovezi recent declasificate (martie 2025) privind asasinarea președintelui Kennedy, alături de naratorii Whoopi Goldberg și Donald Sutherland, câștigători ai premiilor Academiei, precum și de o echipă de experți în domeniul medical și balistic, istorici și martori, potrivit www.festival-cannes.com. În același an a realizat mini-serialul de patru episoade, 'JFK: Destiny Betrayed' (2021).
Documentarul 'Nuclear Now', din 2022, este o incursiune fără precedent în industriile nucleare din Franța, Rusia și SUA. Documentarul explorează ce șanse are umanitatea să rezolve, cu ajutorul puterii energiei nucleare, probleme urgente precum încălzirea globală. Filmul a câștigat un premiu la Festivalul de Film de la Veneția și a fost proiectat în vara lui 2023 la TIFF, în prezența regizorului Oliver Stone. 'Lula', un alt documentar, din 2024, a fost realizat împreună cu Rob Wilson, despre viața lui Luiz Inácio Lula da Silva, președintele de stânga al Braziliei, și care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes din 2024, indică www.festival-cannes.com.
În 2026, Oliver Stone a revenit la filmul narativ cu 'White Lies', ce marchează o schimbare de direcție: de la lucrările sale anterioare, puternic ancorate în teme politice, către o dramă mai intimă, axată pe evoluția personajelor. 'White Lies' se anunță a fi o explorare provocatoare a temelor precum familia, pierderea și iubirea, oferind publicului o poveste profund personală, semnată de unul dintre cei mai reputați regizori de la Hollywood. Lungmetrajul reunește actori precum Homer Gere, fiul lui Richard Gere, Josh Hartnett, Willem Dafoe, Michael Douglas, Ellen Barkin, Yvonne Chapman și a fost filmat în trei orașe - devenind un proiect internațional - Roma, Bangkok și Sofia, notează www.filmofilia.com și https://variety.com/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Cerasela Bădiță, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: cinemagia.ro








