Frank Capra a fost unul dintre cei mai proeminenți regizori ai industriei cinematografice, filmele sale propunând optimismul incredibil al triumfului omului obișnuit asupra oricăror vicisitudini.

S-a născut la 18 mai 1897, în Bisacquino, Sicilia (Italia), și a fost absolvent de inginerie chimică în 1918, la Institutul de Tehnologie din California.

Și-a început cariera în industrie ca scenarist de comedii, ulterior începând să regizeze diferite proiecte specifice filmului mut.

În 1931, a început lunga sa colaborare cu scriitorul Robert Riskin în realizarea unor filme cu puternică tentă socială, precum ''American Madness'' (1932) și ''Lady for a Day'' (1933), care i-au deschis calea către Oscarul obținut pentru comedia clasică ''It Happened One Night'', prima peliculă care a obținut cinci nominalizări la premiile Academiei Americane de Film, potrivit www.rottentomatoes.com/.

Paul Muni (stg.), Luise Rainer şi Frank Capra (dr.) -1937


A urmat o perioadă fructuoasă pentru Capra, concretizată prin pelicula 'Mr. Deeds Goes to Town' (1936) și clasicul 'Mr. Smith Goes to Washington' (1939).

În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, Frank Capra a realizat câteva filme de propagandă de război, inclusiv ''Prelude to War'' (1942), cu care a obținut Oscarul pentru cel mai bun film documentar.

A revenit la Hollywood, colaborând cu James Stewart la pelicula 'It's a Wonderful Life' (1946), o ecranizare de poveste, care nu s-a bucurat de succes în ceea ce privește încasările, dar ulterior a fost considerat un film clasic pentru perioada de vacanță.

Frank Capra (stg.) şi James Stewart (1946)


Cu o carieră închinată patriotismului și idealismului, valorilor americane specifice vieții sociale a orașelor mici, Frank Capra s-a impus ca un titan al perioadei de aur a Hollywoodului, menționează www.rottentomatoes.com/.

Între 1952-1956, a regizat producții documentare cu tematică științifică pentru seria ''The Bell Laboratory Science Series'', dintre care amintim: ''Our Mr. Sun'' (1956), ''Hemo the Magnificent'' (1957), ''The Strange Case of the Cosmic Rays'' (1957), ''Meteora: The Unchained Goddess'' (1958).

Recompensat cu trei premii Oscar pentru regie (''It Happened One Night'', ''You Can't Take It With You'' și ''Mr. Deeds Goes to Washington'') și un premiu Globul de Aur (''It's a Wonderful Life''), în 1982 a fost recompensat cu un premiu acordat de Institutul American de Film pentru întreaga sa carieră închinată cinematografiei, potrivit www.variety.com și www.imdb.com. La ceremonia de acceptare a premiului pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film (în 1982), marele regizor și-a descris stilul regizoral astfel: ''Arta lui Frank Capra este foarte, foarte simplă - este dragostea pentru oameni. Adaugă două țeluri simple la această dragoste pentru oameni, respectiv - libertatea fiecărui individ și importanța egală a fiecărui individ și veți obține principiul care stă la baza filmelor mele''.

În cadrul Festivalului de film de la Veneția, a obținut, în 1936, premiul special pentru 'Mr. Deeds Goes to Washington' (1936).

A fost distins, de asemenea, cu Leul de Aur al Festivalului de film de la Veneția pentru întreaga carieră, în 1982.

S-a implicat în instruirea generației de regizori de la Hollywood, participând la numeroase evenimente de profil, festivaluri sau conferințe organizate de universități, unde a pledat în mod special pentru libertatea artistică deplină a regizorilor.

Și-a donat ferma din Fallbrook (statul California) Institutului Caltech din California, unde își obținuse licența, pentru construirea unui centru specializat, conform www.caltechy.org.

A murit la 3 septembrie 1991, în locuința sa din La Quinta, California, conform New York Times.

Din anul 1991, în semn de recunoștință pentru contribuția sa în slujba cinematografiei, Sindicatul Regizorilor din America acordă anual Premiul 'Frank Capra' pentru cel mai bun regizor. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.imdb.com