Ziua internațională a persoanelor dispărute este marcată anual, la data de 30 august.
În decembrie 2010, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, prin adoptarea Rezoluției 65/209, și-a exprimat îngrijorarea față de creșterea fenomenului disparițiilor forțate în diferite regiuni ale lumii, care presupune arestarea, detenția și răpirea de persoane împotriva voinței lor, dar și față de numărul tot mai mare de rapoarte cu privire la hărțuirea, maltratarea și intimidarea martorilor sau a rudelor persoanelor date dispărute. Aceste fapte reprezintă o încălcare deosebit de gravă a drepturilor omului și fac obiectul unei infracțiuni internaționale. ONU a hotărât, astfel, declararea zilei de 30 august drept Ziua internațională a persoanelor dispărute, care a fost marcată pentru prima dată în 2011, potrivit site-ului oficial al Organizației Națiunilor Unite, https://www.un.org/.
Folosită frecvent ca strategie de răspândire a terorii în societate, dispariția forțată a devenit un fenomen global, nefiind limitat la o anumită regiune a lumii. Cândva o modalitate a regimurilor dictatoriale militare, disparițiile forțate sunt folosite astăzi în situații complexe de conflict intern, în special ca mijloc de represiune politică a oponenților. O preocupare deosebită o reprezintă: hărțuirea continuă a apărătorilor drepturilor omului, a rudelor victimelor, a martorilor și a consilierilor juridici care se ocupă de cazurile de dispariție forțată; utilizarea de către state a activităților antiteroriste ca scuză pentru încălcarea obligațiilor lor; impunitatea încă răspândită pentru dispariția forțată. O atenție specială trebuie acordată, de asemenea, grupurilor specifice de persoane deosebit de vulnerabile, cum ar fi copiii și persoanele cu dizabilități. Sute de mii de oameni au dispărut în timpul conflictelor sau perioadelor de represiune în cel puțin 85 de țări din întreaga lume.
La 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 47/133 a proclamat Declarația privind protecția tuturor persoanelor împotriva dispariției forțate, un ansamblu de principii pentru toate statele, dispariția forțată având loc atunci când: 'persoanele sunt arestate, deținute sau răpite împotriva voinței lor sau private în alt mod de libertate de către funcționari ai diferitelor ramuri sau niveluri ale guvernului, sau de către grupuri organizate sau persoane private care acționează în numele sau cu sprijinul, direct sau indirect, consimțământul sau încuviințarea Guvernului, urmată de refuzul de a dezvălui soarta sau locul în care se află persoanele în cauză sau refuzul de a le recunoaște privarea de libertate, care plasează astfel de persoane în afara protecției legii', se mai arată pe https://www.un.org/.
Adoptată în 2006, de Adunarea Generală a ONU, Convenția internațională pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate este un instrument crucial în lupta împotriva dispariției forțate: stabilește o definiție legală a dispariției forțate, care este obligatorie pentru statele părți; califică practica răspândită sau sistematizată a disparițiilor forțate drept 'crime împotriva umanității'; interzice locurile de detenție secrete și întărește garanțiile procedurale legate de detenție; oferă familiilor și rudelor dreptul de a cunoaște adevărul despre soarta victimei. În același timp, Convenția se referă și la prevenție, întrucât acoperă implementarea mecanismelor de supraveghere și avertizare timpurie.
Aceste dispariții forțate sunt calificate drept crime împotriva umanității și oferă familiilor victimelor dreptul de a solicita despăgubiri și de a afla adevărul despre dispariția acestora, atât de Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (în vigoare din 1 iulie 2002) cât și de Convenția internațională pentru protecția tuturor persoanelor împotriva disparițiilor forțate (adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 decembrie 2006 și intrată în vigoare în 23 decembrie 2010; 78 de state membre ale sistemului ONU au semnat și au ratificat convenția, 39 de state au semnat, iar 80 de state nu au întreprins nicio acțiune), potrivit site-ului https://www.ohchr.org/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
30 august - Ziua internațională a persoanelor dispărute (ONU)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 septembrie
19 septembrie - Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene
La 19 septembrie este celebrată Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene. în 1916, în Primul Război Mondial, în cadrul manevrei militare de la Flămânda, executată de Armata a 3-a, a fost doborât primul avion inamic de o baterie de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene propriu-zise, conform
Cea de-a XXII-a ediție a Bucharest International Film Festival (18-27 septembrie)
între 18 și 27 septembrie 2026, are loc cea de-a XXII-a ediție a Bucharest International Film Festival (BIFF), singura competiție de lungmetraje a Capitalei, potrivit biff.com.ro. Programul include debuturi cinematografice, filme premiate la marile festivaluri ale lumii, producții românești, precum și evenimente co
18 septembrie - Ziua internațională a salarizării echitabile (ONU)
La 18 septembrie este marcată Ziua internațională a salarizării echitabile, demers care are rolul de a crește gradul de conștientizare publică asupra eforturilor privind obținerea unei remunerații corespunzătoare în raport cu activitatea depusă, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Ziua internațională este celebrată sub egida ONU, fiind instituită &ic
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
Zilele Bucureștiului 2026 în weekendul 19-20 septembrie, Bucureștiul marchează 567 de ani de la prima atestare documentară, printr-o serie de evenimente precum concerte, proiecții pe Palatul Parlamentului, spectacole în aer liber, tururi ghidate, expoziții și activități dedicate patrimoniului orașului, informează site-urile
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 18 septembrie
Articolul selectat nu a fost gasit Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare informații Formulare tip
18 septembrie - Ziua mondială de monitorizare a apei
Ziua mondială de monitorizare a apei (World Water Monitoring Day) se marchează anual, la 18 septembrie, potrivit site-ului https://nationaltoday.com/ și www.worldwatermonitoringday.org. Ea a fost instituită pentru a încuraja și a educa oamenii c






