Centrul istoric al orașului Graz, împreună cu Castelul Eggenberg (Schloss Eggenberg), formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri urbane și arhitecturale din Europa Centrală. Înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1999 (centrul istoric) și extins în 2010 pentru a include și castelul, situl reprezintă un exemplu remarcabil de sinteză culturală și de continuitate istorică, aflat la intersecția influențelor germanice, mediteraneene și balcanice, potrivit whc.unesco.org.

Graz este al doilea oraș ca mărime din Austria și capitala regiunii Stiria din sud-estul țării. Orașul a funcționat timp de secole ca un important nod de comunicare între spațiul germanic, regiunea mediteraneană și Balcani. Arhitecții și artiștii proveniți din aceste zone au creat aici o sinteză reușită de stiluri și forme artistice, vizibile cu precădere în centrul vechi al urbei. Fiecare epocă, de la Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea, este reprezentată prin clădiri tipice, adesea adevărate capodopere, arată whc.unesco.org.

Graz s-a dezvoltat încă din secolul al XII-lea ca așezare fortificată pe dealul Schlossberg, deasupra râului Mur. În Evul Mediu târziu și în epoca modernă timpurie, orașul a devenit reședința ramurii austriece interioare a dinastiei Habsburg, ceea ce i-a confert un statut politic și cultural deosebit.

Sursa foto: werelderfgoedfotos.nl


În secolele XV-XVI, Graz a jucat un rol strategic în apărarea Europei Centrale împotriva expansiunii otomane. Fortificațiile construite pe Schlossberg, sub conducerea arhitecților italieni, au transformat orașul într-un important bastion militar.

Secolul al XVI-lea a fost marcat atât de amenințarea otomană, cât și de Contrareformă, campanie a Bisericii Catolice și a dinastiei habsburgice (condusă de Arhiducele Carol al II-lea de Stiria) din secolele XVI-XVII, susținută cu scopul de a readuce populația la catolicism și a opri răspândirea ideilor protestante. Ordinul iezuit a jucat un rol important în viața culturală și educațională a orașului, contribuind la dezvoltarea arhitecturii și a artei baroce. Ordinul a fondat Universitatea din Graz în secolul al XVI-lea.

Sursa foto: werelderfgoedfotos.nl


Centrul istoric al Grazului ('Altstadt von Graz') se desfășoară între dealul Schlossberg și râul Mur. Zona păstrează o structură urbană medievală cu străzi înguste, piețe și parcelări alungite (așa-numitele 'Handtuchparzellen'). Aici pot fi admirate biserici gotice și porțiuni de clădiri din secolele XIV-XV. Curțile interioare cu arcade (Arkadenhofe), influențate de arhitectura italiană, sunt o trăsătură tipică a orașului Graz. Arhitectura barocă este reprezentată de palate nobiliare, case de orășeni și biserici care domină peisajul din secolele XVII-XVIII. Fațadele bogat decorate, stucaturile și portalurile monumentale dau centrului un caracter reprezentativ.

Sursa foto: werelderfgoedfotos.nl


Primăria (Grazer Rathaus) domină piața centrală, versiunea actuală fiind reconstruită la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil istoricist/neorococo. Clădirea păstrează elemente clasice și o fațadă monumentală cu domuri.

Sediul Parlamentului Regional (Landhaus), capodoperă a Renașterii italiene construită de Domenico dell'Allio, este situat pe artera principală Herrengasse. Curtea interioară cu arcade pe trei niveluri este considerată una dintre cele mai frumoase din Europa Centrală.

Sursa foto: werelderfgoedfotos.nl


Palatul Kunberg este un edificiu istoric important care găzduiește Muzeul Orașului Graz. Clădirea a aparținut în trecut arhiducelui Franz Ferdinand.
Catedrala din Graz (Grazer Dom) a fost construită în stil gotic târziu între 1439 și 1464 de către împăratul Friedrich al III-lea. La exterior, pe peretele sudic, se păstrează faimoasa frescă 'Gottesplagenbild' ('Tabloul urgiilor divine') din 1485. A fost pictată de artistul gotic Thomas von Villach (cunoscut și ca Thomas Artula), potrivit oeaw.ac.at.

În apropierea Catedralei, se află Mausoleul Împăratului Ferdinand al II-lea, complex monumental ce reprezintă una dintre cele mai importante clădiri baroce timpurii din Austria. A fost proiectat de arhitectul italian Giovanni Pietro de Pomis, punctează graztourismus.at.

Intervențiile arhitecturale recente respectă, în general, caracterul sitului. O excepție notabilă este Kunsthaus Graz, un muzeu de artă contemporană de referință din Graz, faimos pentru arhitectura sa avangardistă de tip 'blob'. Clădirea este poreclită de localnici 'Extraterestrul prietenos' datorită formei sale organice, futuriste, care contrastează puternic cu acoperișurile din țiglă roșie ale orașului vechi. Proiectată de arhitecții Colin Fournier și Peter Cook, a fost inaugurată în 2003.

Sursa foto: werelderfgoedfotos.nl


Un alt element arhitectural contemporan este Murinsel (Insula de pe Mur), o platformă artificială plutitoare spectaculoasă, situată în mijlocul râului Mur. Inaugurată în 2003, an în care Graz a fost Capitală Europeană a Culturii, aceasta servește atât ca pod pietonal ce conectează cele două maluri, cât și ca un spațiu public multifuncțional ultra-modern.

Castelul Eggenberg este legat indisolubil de istoria familiei omonime. Hans Ulrich von Eggenberg (1568-1634), unul dintre cei mai influenți oameni de stat ai Imperiului Habsburgic, a ajuns guvernator imperial și consilier apropiat al împăratului Ferdinand al II-lea. Ridicat după 1625, castelul a fost conceput ca o demonstrație de putere și de prestigiu dinastic. Familia Eggenberg a influențat profund viața politică, economică și artistică a Stiriei timp de generații.

Sursa foto: werelderfgoedfotos.nl


Castelul este cea mai importantă reședință barocă din Stiria și unul dintre cele mai elaborate ansambluri arhitecturale din Austria. A fost ridicat după planurile arhitectului nord-italian Giovanni Pietro de Pomis, care s-a inspirat din modelul Mănăstirii Regale San Lorenzo de El Escorial din Spania și al altor reședințe europene de prestigiu, conform graztourismus.at.

Sursa foto: museum-joanneum.at


Structura este strict simetrică, cu patru turnuri de colț orientate după punctele cardinale. Simbolismul numeric al ansamblului este deosebit de complex și reflectă viziunea cosmologică și umanistă a epocii: cele 365 de ferestre exterioare semnifică zilele anului; cele 31 de camere pe fiecare etaj reprezintă zilele lunii; cele 24 de săli de paradă simbolizează orele zilei, iar cele 4 turnuri de colț pot fi interpretate ca fiind cele patru elemente, anotimpurile sau punctele cardinale, potrivit museum-joanneum.at. Din punct de vedere muzeal, castelul face parte din rețeaua Universalmuseum Joanneum și adăpostește mai multe colecții permanente, inclusiv de arheologie și numismatică.

Sursa foto: museum-joanneum.at


Centrul castelului este ocupat de un turn mai vechi, de origine medievală, care include o capelă gotică închinată Fecioarei Maria.

Sursa foto: museum-joanneum.at


Interiorul castelului cuprinde peste 500 de picturi de tavan din secolul al XVII-lea. Sala Planetelor (Planetensaal), decorată de Hans Adam Weissenkircher după 1678, leagă cele șapte planete cunoscute atunci de zilele săptămânii, de zeii romani, de metale și de membri ai familiei Eggenberg. Interiorul baroc și rococo a fost păstrat aproape neschimbat din secolul al XVIII-lea.

Sursa foto: museum-joanneum.at


Parcul castelului, cu zidurile sale de împrejmuire și amenajările peisagistice, completează ansamblul și este considerat unul dintre cele mai valoroase monumente de grădină din Austria. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: werelderfgoedfotos.nl

Sursa foto: werelderfgoedfotos.nl