Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România este marcată anual, pe 29 iunie, de Administrația Națională a Penitenciarelor, aflată sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar, conform https://anp.gov.ro/.
Conform prevederilor celor două protocoale din 1993 (art.15) și 1997 (art.10) semnate între Patriarhia Română și Ministerul Justiției, privind desfășurarea activității religioase în sistemul penitenciar românesc, 'Sfinții Apostoli Petru și Pavel vor fi considerați ocrotitori ai sistemului penitenciar din România', notează https://anp.gov.ro/. Cu acest prilej vor avea loc slujbe religioase, dar și evenimente precum 'Ziua Porților Deschise', în vederea promovării tradițiilor organizaționale ale instituțiilor penitenciare dar și pentru îmbunătățirea percepției opiniei publice cu privire la rolul lucrătorilor de penitenciar în societate.
Activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor se desfășoară în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, Declarației Universale a Drepturilor Omului, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale, cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deținuților, cu dispozițiile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare, Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, republicată, cu completările ulterioare, Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiție, se arată pe site-ul https://anp.gov.ro/.
Organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) sunt reglementate, în prezent, prin Hotărârea Guvernului nr. 756 din 12 octombrie 2016 publicată în Monitorul Oficial din nr. 849 din 26 octombrie 2016. Potrivit acesteia, ANP este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Justiției. De asemenea, ANP și unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională ale statului și constituie sistemul administrației penitenciare. Personalul din sistemul administrației penitenciare este constituit din funcționari publici cu statut special, funcționari publici și din personal contractual.
Administrația Națională a Penitenciarelor contribuie la asigurarea apărării, ordinii publice și a securității naționale prin organizarea pazei, escortării, însoțirii, supravegherii și aplicării regimului de executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate care se execută în centrele de arestare preventivă și în secțiile speciale de arestare preventivă, prin organizarea activităților de reintegrare socială a deținuților, persoanelor internate și arestate preventiv, precum și prin activități de prevenire a criminalității și terorismului în mediul penitenciar, desfășurate potrivit legii, conform https://anp.gov.ro/.
***
Prima atestare documentară a unui așezământ de detenție în țara noastră datează din secolul al XIV-lea, la Ocna Trotușului. În secolul al XVII-lea au apărut primele legiuiri care vizau aplicarea pedepselor, respectiv Pravila Mică de la Govora (1640) și 'Cartea Românească de învățătură de la pravilele împărătești (...)', tipărită în timpul domniei lui Vasile Lupu. Primele închisori construite au apărut în Transilvania, între 1700-1800.
Sistemul penitenciar a cunoscut, în perioada 1828-1834, o serie de transformări și de modernizări. În Țara Românească a apărut Regulamentul organic (1832-1833), prin care au fost organizate temnițele, iar în 1851 - Regulamentul pentru închisoarea capitalei (Iași), prin care s-a oprit insulta și bătaia arestaților, potrivit broșurii de prezentare a ANP publicată pe https://anp.gov.ro/.
În 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat ca administrația temnițelor să se desființeze, sistemul penitenciar din Moldova să se aplice și în Muntenia și a aprobat Regulamentul pentru organizarea serviciului stabilimentelor penitenciare și cele de binefacere din România. Între anii 1874-1930 a fost aplicat Regulamentul general pentru penitenciarele centrale, care a instituit regimul de izolare celulară noaptea și lucrul în comun ziua.
Legea din 1929 pentru organizarea penitenciarelor și institutelor de prevenție a instituit sistemul progresiv englez. Regulamentul asupra regimului de executare a pedepselor (1938) a fost una din cele mai evoluate reglementări europene în materie din acea perioadă. În 1969 au fost elaborate proiectele Legii nr. 23/1969 și a Regulamentului de aplicare a acesteia, în urma adoptării de către ONU în 1955 a 'Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deținuților', rămas în vigoare până în anul 2003. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)
29 iunie - Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Solista de muzică populară Laura Lavric
Una dintre cele mai îndrăgite și respectate cântărețe de muzică populară de pe meleagurile noastre, Laura Lavric este una dintre vocile de referință ale folclorului bucovinean, care, de-a lungul impresionantei sale cariere de peste șase decenii, a adus în fața publicului cântecul popular autentic al zonei folclorice pe ca
DOCUMENTAR: 160 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc (20 septembrie)
George Coșbuc, poet și traducător, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 20 septembrie 1866, la Hordou în județul Bistrița-Năsăud, într-o familie numeroasă, fiind al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și al Mariei, fiică de preot. A crescut cu poveștile spuse de mama sa și de alți oameni de la
20 septembrie - Ziua internațională a sportului universitar
La 20 septembrie este marcată, sub auspiciile agenției UNESCO, Ziua internațională a sportului universitar (IDUS). Ziua a fost instituită în 2016 de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), conform www.unesco.org și
20 septembrie - Ziua mondială a curățeniei
Ziua mondială a curățeniei este marcată, în fiecare an, la 20 septembrie. Evenimentul oferă o platformă pentru dialog internațional, schimb de cunoștințe și construire de parteneriate pentru a sprijini implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și a Noii Agende Urbane - promovarea unor orașe mai eficiente din punct de vedere al util
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 20 septembrie
Iranul a afirmat joi că programul său de rachete balistice nu se află pe ordinea de zi a viitoarelor negocieri cu Statele Unite, la o zi după semnarea unui memorandum de înțelegere care vizează încheierea războiului din Orientul Mijlociu, t Presa americană condamnă concesiile făc
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (20 septembrie - 5 octombrie 1946)
Pakistanul și Iranul au înregistrat ''progrese semnificative'' în discuțiile despre războiul americano-israelian lansat contra Iranului în luna februarie și despre găsirea unei soluții pașnice la acest conflict, a anunțat marți ministrul Strategica strâmtoare Ormuz a fost în cent
A murit la 83 de ani fostul mare jucător italian de fotbal Sandro Mazzola (fișă biografică)
Fostul mare atacant italian Sandro Mazzola, care a jucat 17 ani la clubul de fotbal Inter Milano, a murit la vârsta de 83 de ani, a anunțat formația italiană, la 19 septembrie 2026, con
19 septembrie - Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene
La 19 septembrie este celebrată Ziua Artileriei și Rachetelor Antiaeriene. în 1916, în Primul Război Mondial, în cadrul manevrei militare de la Flămânda, executată de Armata a 3-a, a fost doborât primul avion inamic de o baterie de artilerie înzestrată cu tunuri antiaeriene propriu-zise, conform









