Bombardamentele nucleare lansate asupra Japoniei la 6 și 9 august 1945 au reprezentat intrarea umanității într-o nouă etapă a modalităților de purtare a războiului prin utilizarea armelor cu încărcătură nucleară.
Cercetători și oameni de știință ai domeniului au înțeles pericolul reprezentat de această nouă amenințare pentru pacea și securitatea internaționale și care devenea un puternic instrument de forță în mâinile liderilor politici, prin urmare au atras atenția asupra necesității controlului acestui tip de armament, potrivit www.armscontrol.org.
Un prim demers pentru coagularea unui efort internațional de control al armelor nucleare a avut loc la 15 noiembrie 1945, prin emiterea declarației comune a președintelui american Harry Truman, cu premierul britanic Clement Attlee și premierul canadian Mackenzie King, prin care se propunea ''stabilirea unei comisii sub auspiciile Națiunilor Unite pentru pregătirea unor recomandări privind eliminarea completă a utilizării energiei atomice pentru scopuri distructive și promovarea folosirii acesteia în scopuri pașnice'', potrivit www.armscontrol.org.
Sursa foto: atomicarchive.com
Se urmărea ca noua comisie a ONU să elaboreze garanții eficiente prin inspecție și alte mijloace pentru a proteja statele care respectă reglementările împotriva pericolelor de încălcare, avertizând în același timp împotriva răspândirii de informații specializate înainte ca astfel de garanții să fie puse în aplicare.
Propunerea a fost făcută publică, sub forma unui comunicat de presă, difuzat la Moscova, la 27 decembrie 1945, la finalul reuniunii miniștrilor de externe ai Uniunii Sovietice, Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii. Aceasta conținea proiectul de rezoluție al Adunării Generale privind instituirea Comisiei ONU care să se ocupe de chestiunile care vizează energia atomică. La 24 ianuarie 1946, Adunarea Generală a adoptat o versiune a textului sub forma unei prime rezoluții oficiale, respectiv ''Rezoluția 1(I)''.
Sursa foto: atomicarchive.com
Departamentul de Stat al SUA a continuat demersurile pentru avansarea unei propuneri adecvate privind controlul internațional al armelor nucleare.
Sursa foto: atomicarchive.com
La 7 ianuarie 1946, secretarul de stat James Byrnes l-a desemnat pe subsecretarul de stat Dean Acheson să coordoneze Comitetul pentru Energie Atomică. Acesta, la rândul său, a desemnat un Consiliu consultativ condus de David Lilienthal pentru redactarea raportului inițial. Demersul, concretizat sub forma raportului Acheson-Lilienthal, a fost transmis secretarului de stat Byrnes la 17 martie 1946 și difuzat opiniei publice câteva zile mai târziu. Acest document a devenit, cu câteva amendamente importante, nucleul Planului Baruch.
Secretarul de stat american James Byrnes l-a desemnat pe omul de afaceri Bernard Baruch să ocupe poziția de reprezentant al SUA la Comisia pentru Energia Atomică a ONU, chiar dacă această propunere nu era împărtășită de oficiali apropiați proiectului, printre care Dean Acheson.
Bernard Baruch era un finanțist respectat în Congres și și-a ales singur echipa cu care avea să lucreze la realizarea proiectului, potrivit www.armscontrol.org.
Sursa foto: ahf.nuclearmuseum.org
Planul lui Baruch aborda numeroase chestiuni, regăsite în Rezoluția 1(I), printre care cooperarea științifică, puterea nucleară, dezarmarea și măsurile de prevenire a utilizării armelor nucleare.
Planul a împrumutat mult din raportul Acheson-Lilienthal. Potrivit documentului, niciun stat nu trebuia să beneficieze de drept de veto prin care să se bucure de protecție cei care încalcă măsurile de control.
Baruch menționa, cu prilejul prezentării planului său, la 14 iunie 1946, în Comisia pentru Energie Atomică a Națiunilor Unite că procesul de dezarmare nu reprezenta o chestiune facilă, iar înainte ca un stat să renunțe la orice tip de arme care i-ar putea asigura victoria într-o confruntare trebuie să beneficieze de garanții solide, mai mult decât de simple asigurări verbale.
Pe fondul relațiilor tensionate dintre Uniunea Sovietică și SUA, administrația de la Moscova nu ar fi renunțat la dreptul său de veto pentru admiterea unei astfel de propuneri venite din partea guvernului american, pentru că i-ar fi limitat posibilitatea obținerii armelor nucleare și ar fi instituit deschiderea granițelor către echipele de verificări.
Reprezentantul sovietic Andrei Gromîko a avansat o propunere alternativă la 19 iunie 1946, care a reconsiderat proiectul Planului Baruch. Aceasta a început cu o convenție care interzicea producerea, depozitarea sau utilizarea armelor atomice și care impunea distrugerea tuturor acestor arme. Încălcările ar fi reprezentat ''crime împotriva umanității'', iar măsurile de constrângere să fie impuse în conformitate cu legislația internă. Gromîko menționa că activitatea comisiei ar fi fost eficientă dacă demersurile de verificare s-ar fi desfășurat în acord cu prevederile Cartei ONU.
Sursa foto: blog.nuclearsecrecy.com
Raportul Comisiei, avansat în decembrie 1946, nu obținuse consensul, pentru că Uniunea Sovietică și Polonia s-au abținut de la exprimarea votului. Documentul concluziona că un control internațional era fezabil din punct de vedere tehnologic. În plus, stipula că, deși era esențială adoptarea unei convenții pentru scoaterea în afara legii a armamentului nuclear, nu reprezenta un demers suficient pentru asigurarea utilizării armelor nucleare în scopuri pașnice. Raportul întărea, de asemenea, propunerea SUA de eliminare a dreptului de veto.
Rapoartele Comisiei ONU din 1947 și 1948 s-au confruntat cu opoziția Uniunii Sovietice, pentru ca în raportul din 1948 să se constate faptul că activitatea Comisiei a ajuns într-un moment de impas. A continuat să își desfășoare activitatea în 1949, dar în septembrie, același an, SUA au anunțat că Uniunea Sovietică a efectuat un test nuclear.
În ianuarie 1950, Uniunea Sovietică s-a retras de la discuțiile Comisiei, iar Adunarea Generală a dizolvat acest for în ianuarie 1952.
Moștenirea Planului Baruch s-a regăsit în propunerea ''Atomi pentru Pace'', avansată Adunării Generale a ONU, la 8 decembrie 1953, de președintele american Dwight D. Eisenhower, prin care se cerea un cadru de cooperare pașnică în domeniul nuclear. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea ,editor online: Andreea Preda)
Sursa foto din deschidere: osti.gov
