Cea de-a 83-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția va debuta miercuri cu acordarea unui premiu pentru întreaga carieră actorului George Clooney și cu o listă de participanți ce include unele dintre cele mai mari nume din lumea cinematografiei, relatează agenția de presă DPA.
Vedeta de la Hollywood, în vârstă de 65 de ani, va primi Leul de Aur pentru întreaga carieră în cadrul ceremoniei de deschidere, la ora locală 19:00 (17:00 GMT). Actrița Laura Dern va ține discursul omagial. George Clooney și Laura Dern au jucat împreună în 'Jay Kelly', care a avut premiera la Veneția anul trecut.
Filmul 'Ink' al regizorului Danny Boyle a fost selectat pentru deschiderea festivalului. Cineastul britanic este cunoscut pentru filme precum 'Trainspotting' și 'Slumdog Millionaire'. Pelicula relatează transformarea de către Rupert Murdoch și Larry Lamb a ziarului 'The Sun' într-o forță motrice a jurnalismului tabloid britanic. Acesta este unul dintre cele 21 de filme care concurează pentru marele premiu al festivalului, Leul de Aur.
Printre cele mai așteptate producții se numără premiera 'Primetime', cu Robert Pattinson în rolul jurnalistului Chris Hansen, inspirat din viața reală. Serialul lui Hansen de la NBC, 'To Catch a Predator', folosea camere ascunse pentru a confrunta suspecții de infracțiuni sexuale, transformând aceste întâlniri în emisiuni televizate controversate.
De asemenea, actorii Penélope Cruz și Javier Bardem interpretează un cuplu căsătorit în 'Bunker', un film despre un arhitect angajat de un miliardar din domeniul tehnologiei să construiască un refugiu subteran pentru a supraviețui sfârșitului lumii.
Pe parcursul celor 11 zile ale festivalului, sunt așteptați și Liam și Noel Gallagher, la premiera documentarului despre reunirea formației Oasis, 'Don't Look Back in Anger'.
Războiul din Gaza va ocupa, de asemenea, un loc important, pelicula 'Naza', realizată de doi dintre regizorii filmului premiat cu Oscar 'No Other Land', urmând să fie proiectată în cadrul festivalului.
După câteva ezitări, festivalul va organiza o conferință de presă cu juriul înainte de deschiderea oficială. Evenimentul cu tradiție nu fusese inițial programat, ceea ce a stârnit iritare și critici în rândul participanților la festival, precum și speculații conform cărora decizia ar fi fost legată de conferințele cu conotații politice din deschiderea edițiilor recente. Organizatorii festivalului au negat acest lucru, invocând o problemă legată de program. O conferință de presă a juriului a fost adăugată ulterior în program, miercuri, la ora prânzului.
Actrița Maggie Gyllenhaal prezidează juriul din acest an.
Anul trecut, regizorul american Jim Jarmusch a fost recompensat cu Leul de Aur pentru cel mai bun film pentru 'Father Mother Sister Brother'. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Festivalul de Film de la Veneția debutează cu acordarea unui premiu onorific pentru George Clooney

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Naomi Watts premiată pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la San Sebastian
Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, cel mai prestigios din lumea vorbitoare de limbă spaniolă, acordă sâmbătă actriței britanice Naomi Watts un premiu special pentru întreaga carieră, înainte de proiecția filmului 'The Housewife', în care joacă rolul principal. 'Este o onoare incredibilă să primesc acest pr
Un concert Sidiki Diabaté, amânat la Paris din cauza stării de sănătate a artistului
Un concert susținut de starul muzicii kora din Mali Sidiki Diabate, programat pentru vineri seară la Accor Arena din Paris, a fost amânat din cauza faptului că artistul în vârstă de 34 de ani s-a simțit rău în timpul repetițiilor, potrivit anturajului său și organizatorilor, transmite sâmbătă AFP. 'în urma unei probleme
Sărbătoarea berii, Oktoberfest, începe la Munchen cu prețuri la bere mai mari decât anul trecut
Sărbătoarea berii, Oktoberfest, începe sâmbătă în orașul Munchen din sudul Germaniei, fiind așteptați peste 6 milioane de vizitatori din întreaga lume, transmite DPA. Noul primar al Munchenului, Dominik Krause, din partea Verzilor, urmează să deschidă cea de-a 191-a ediție pe terenul festivalului Theresienwiese la prânz (10:00 GMT
Compozitorul Duncan Sheik, laureat al premiului Tony, a murit la 56 de ani
Compozitorul de pe Broadway Duncan Sheik, câștigător al premiului Tony, a murit joi la vârsta de 56 de ani, potrivit unei postări de vineri pe contul său de Instagram, transmite vineri Reuters. Sheik a murit la New York din cauza unui stop cardiac, a declarat mama sa, Suzanne Sheik, pentru New York Times. Echipa lui Sheik nu a răsp
Celebrul dirijor Daniel Barenboim, nevoit să renunțe la un concert organizat la Dortmund din cauza stării de sănătate
Celebrul dirijor Daniel Barenboim a leșinat cu câteva ore înainte de un concert planificat la Dortmund, joi, fiind nevoit să se retragă din spectacol din motive de sănătate, au anunțat organizatorii concertului, transmite vineri DPA. Barenboim, în vârstă de 83 de ani, repetase în acea dimineață înainte de a
Fundația Nobel a mărit recompensa financiară la fiecare categorie de premii la 1,2 milioane de dolari
Fundația Nobel din Suedia a anunțat vineri că va mări premiile din acest an pentru prestigioasele sale premii anuale cu 9%, până la o valoare totală de 12 milioane de coroane suedeze (1,22 milioane de dolari) la fiecare dintre cele șase categorii, transmite vineri Reuters. 'Prin creșterea valorii premiului, menținem semnificația pe t
Barbra Streisand critică 'ego-ul exagerat' al lui Trump și amenințarea acestuia cu privire la Centrul Kennedy
Cântăreața și actrița americană Barbra Streisand a criticat 'ego-ul exagerat' al președintelui SUA, Donald Trump, în contextul amenințărilor acestuia de a demola renumitul Centru Kennedy (Kennedy Center) din Washington, relatează vineri agenția de presă EFE. 'Este ușor de imaginat indignarea mea când văd că aceast
Irlanda nu va participa la Eurovision 2027, anunță RTE
Irlanda nu va participa la ediția viitoare a Eurovision, pentru al doilea an consecutiv, a anunțat joi postul de televiziune RTE, invocând pierderile continue de vieți omenești din Gaza, transmite Reuters. Irlanda a fost una dintre cele cinci țări care nu au participat la ediția din 2026, în semn de protest față de participarea Isr









