Topurile muzicale oficiale ale Australiei nu vor mai include melodii generate predominant sau în întregime de inteligență artificială (AI), conform noilor reguli anunțate marți și care urmează să intre în vigoare de vineri, transmite DPA.

Melodiile care folosesc AI doar ca pe un simplu instrument vor rămâne eligibile.

Asociația Industriei Discografice din Australia (ARIA), care administrează topurile muzicale oficiale ale țării, și-a modificat codul de practică pentru a solicita ca înregistrările să fie ''realizate în mod substanțial de om''. De asemenea, melodiile nu trebuie să fi fost împinse în sus în topuri prin fluxuri generate artificial
sau alte manipulări.

Un punct de interes recent a fost cover-ul piesei ''Like a Prayer'' de la Madonna, realizat de DJ-ul și producătorul australian Josh Fawaz. Piesa a devenit cea mai difuzată la radioul australian în iulie și a ajuns pe locul patru în topurile ARIA, dar ulterior a ieșit la iveală că vocea și tobele au fost generate cu ajutorul AI.

Conform noilor reguli, o astfel de utilizare a AI ar putea face o melodie neeligibilă pentru topuri, a declarat un purtător de cuvânt al ARIA pentru postul de televiziune australian ABC.

ARIA va putea refuza să accepte melodii neeligibile pentru plasarea în topuri, să le excludă sau să le elimine din topuri prospectiv sau retrospectiv, să ajusteze pozițiile în topuri și să retragă acreditările.

Artiștii și reprezentanții acestora vor putea contesta o excludere și să furnizeze dovezi care să susțină eligibilitatea unei înregistrări.

Industria muzicală a criticat mult timp utilizarea înregistrărilor artiștilor pentru a antrena sistemele de inteligență artificială fără consimțământul deținătorilor de drepturi. În același timp, inteligența artificială a devenit un instrument comun pentru mulți muzicieni în timpul procesului de producție, inclusiv pentru compunere, aranjament muzical și mixaj.

ARIA a declarat că va menține codul în curs de revizuire pe măsură ce politica și tehnologia inteligenței artificiale se dezvoltă. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)