Netflix a anunțat marți că a încheiat acorduri cu mai multe grupuri media pentru a difuza anumite clipuri video ale acestora pe platforma sa, un indicator al accentului pus de gigantul serviciilor de streaming pe formatele scurte, transmite miercuri AFP.
Aceste conținuturi vor fi disponibile în Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Irlanda, Australia și Noua Zeelandă de la începutul lunii august, potrivit unui comunicat al Netflix.
Printre parteneri se numără giganții din domeniul editorial precum Condé Nast (în special Vogue), Hearst Magazines (Elle și Cosmopolitan, printre altele) sau PMX (care include Billboard și Variety), dar și People Inc (care publică revista People), BuzzFeed și Tastemade (gastronomie).
Toate aceste grupuri și-au dezvoltat, de mai mulți ani, producția video pentru a se adapta la popularitatea acestui format.
Aceste conținuturi, a căror durată variază între 3 și 20 de minute, vor fi disponibile pe platforma Netflix.
Dedicat inițial filmelor, în cea mai mare parte lungmetraje, Netflix a deschis rapid ușa serialelor, însă de durată tradițională, adică de cel puțin 22 de minute (pentru un episod de sitcom).
Apariția unor noi platforme, precum TikTok sau YouTube, a favorizat, însă, ascensiunea formatelor scurte, uneori de doar câteva secunde, o tendință la care Netflix dorește acum să se alăture.
'Abonații noștri nu vor doar să vizioneze un serial sau un film și apoi să treacă la altceva', a explicat John Derderian, vicepreședinte al Netflix, pentru site-ul revistei Variety. 'Ei doresc să exploreze poveștile și personajele care le plac și după încheierea genericului', a adăugat el. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Netflix încheie acorduri cu instituții media pentru a difuza videoclipuri scurte ale acestora pe platforma sa

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Naomi Watts premiată pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la San Sebastian
Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, cel mai prestigios din lumea vorbitoare de limbă spaniolă, acordă sâmbătă actriței britanice Naomi Watts un premiu special pentru întreaga carieră, înainte de proiecția filmului 'The Housewife', în care joacă rolul principal. 'Este o onoare incredibilă să primesc acest pr
Un concert Sidiki Diabaté, amânat la Paris din cauza stării de sănătate a artistului
Un concert susținut de starul muzicii kora din Mali Sidiki Diabate, programat pentru vineri seară la Accor Arena din Paris, a fost amânat din cauza faptului că artistul în vârstă de 34 de ani s-a simțit rău în timpul repetițiilor, potrivit anturajului său și organizatorilor, transmite sâmbătă AFP. 'în urma unei probleme
Sărbătoarea berii, Oktoberfest, începe la Munchen cu prețuri la bere mai mari decât anul trecut
Sărbătoarea berii, Oktoberfest, începe sâmbătă în orașul Munchen din sudul Germaniei, fiind așteptați peste 6 milioane de vizitatori din întreaga lume, transmite DPA. Noul primar al Munchenului, Dominik Krause, din partea Verzilor, urmează să deschidă cea de-a 191-a ediție pe terenul festivalului Theresienwiese la prânz (10:00 GMT
Compozitorul Duncan Sheik, laureat al premiului Tony, a murit la 56 de ani
Compozitorul de pe Broadway Duncan Sheik, câștigător al premiului Tony, a murit joi la vârsta de 56 de ani, potrivit unei postări de vineri pe contul său de Instagram, transmite vineri Reuters. Sheik a murit la New York din cauza unui stop cardiac, a declarat mama sa, Suzanne Sheik, pentru New York Times. Echipa lui Sheik nu a răsp
Celebrul dirijor Daniel Barenboim, nevoit să renunțe la un concert organizat la Dortmund din cauza stării de sănătate
Celebrul dirijor Daniel Barenboim a leșinat cu câteva ore înainte de un concert planificat la Dortmund, joi, fiind nevoit să se retragă din spectacol din motive de sănătate, au anunțat organizatorii concertului, transmite vineri DPA. Barenboim, în vârstă de 83 de ani, repetase în acea dimineață înainte de a
Fundația Nobel a mărit recompensa financiară la fiecare categorie de premii la 1,2 milioane de dolari
Fundația Nobel din Suedia a anunțat vineri că va mări premiile din acest an pentru prestigioasele sale premii anuale cu 9%, până la o valoare totală de 12 milioane de coroane suedeze (1,22 milioane de dolari) la fiecare dintre cele șase categorii, transmite vineri Reuters. 'Prin creșterea valorii premiului, menținem semnificația pe t
Barbra Streisand critică 'ego-ul exagerat' al lui Trump și amenințarea acestuia cu privire la Centrul Kennedy
Cântăreața și actrița americană Barbra Streisand a criticat 'ego-ul exagerat' al președintelui SUA, Donald Trump, în contextul amenințărilor acestuia de a demola renumitul Centru Kennedy (Kennedy Center) din Washington, relatează vineri agenția de presă EFE. 'Este ușor de imaginat indignarea mea când văd că aceast
Irlanda nu va participa la Eurovision 2027, anunță RTE
Irlanda nu va participa la ediția viitoare a Eurovision, pentru al doilea an consecutiv, a anunțat joi postul de televiziune RTE, invocând pierderile continue de vieți omenești din Gaza, transmite Reuters. Irlanda a fost una dintre cele cinci țări care nu au participat la ediția din 2026, în semn de protest față de participarea Isr









