Biblioteca Națională a Franței (BnF) a prezentat joi sute de documente ce i-au aparținut intelectualului Albert Camus, laureatul premiului Nobel pentru literatură din anul 1957, printre care se numără și manuscrisele originale ale romanelor sale 'Străinul' și 'Primul om', care vor intra de acum în colecțiile naționale franceze, informează AFP.

'Această achiziție, în valoare de 9 milioane de euro, reprezintă una dintre cele mai importante din domeniul literar', a declarat ministrul Culturii din Franța, Catherine Pegard, într-o conferință de presă.

Fondul documentar al scriitorului Albert Camus include, pe lângă mai multe manuscrise ale acestuia, eseuri, opere teatrale, agende, articole de presă, precum și o mare parte a corespondenței sale private, în special cu scriitorul, politicianul și luptătorul din Rezistența franceză André Malraux și cu Simone de Beauvoir.

Aceste documente dezvăluie, de exemplu, surpriza lui Camus atunci când a fost anunțat că a câștigat premiul Nobel pentru literatură în 1957.

'Este un moment deosebit de important și de emoționant. Era o prioritate (pentru statul francez) ca acest fond documentar să rămână în Franța', a adăugat ministrul Catherine Pegard.

Pentru directorul departamentului de manuscrise din cadrul BnF, Guillaume Fau, 'aspectul care face acest fond să fie unul extraordinar constă în volumul său: 250 de cutii, reprezentând 50 de metri liniari, și calitatea documentelor pe care le conservă'.

'A doua comoară a fondului, după manuscrisul de la 'Străinul', este cel al romanului 'Primul om', găsit în mașina în care Camus a murit' în ianuarie 1960, a subliniat Guillaume Fau.

Fondul documentar, accesibil de acum cercetătorilor, va fi prezentat și pentru publicul general în cadrul unei expoziții programate în martie 2027 la Biblioteca Națională a Franței pentru a celebra cea de-a 70-a aniversare a premiului Nobel atribuit scriitorului Albert Camus.

Președintele BnF, Gilles Pecout, a anunțat că va fi realizat un proiect de digitalizare a fondului, cu scopul de a-l pune în valoare și de a-l face accesibil pentru un public cât mai numeros. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)