Scriitorul britanic Kazuo Ishiguro, premiat cu Nobelul pentru Literatură, va publica un nou roman în luna martie anul viitor, informează marți The Guardian.

Intitulat ''Miss Lambert Steps Aboard Danger'', romanul a fost anunțat de editorul britanic al scriitorului, Faber. Cu acțiunea plasată în 1938, este un roman de spionaj al cărui protagonist, Richard Hadley, o întâlnește pe enigmatica Miss Lambert și o urmează la o conferință într-un hotel din Devon.

''Miss Lambert Steps Aboard Danger'' este cel de-al nouălea roman al lui Ishiguro. ''Inspirat din dragostea sa pentru muzică, artă și Epoca de Aur a cinemaului, este o nouă întorsătură savuroasă a operei lui Ishiguro'', a spus directorul Faber, Angus Cargill.

Ishiguro, care s-a născut în Japonia și s-a mutat în Marea Britanie la vârsta de cinci ani, este autorul romanelor bestseller ''Never Let Me Go'' și ''The Remains of the Day'', acesta din urmă fiind recompensat cu premiul Booker în 1989.

Noul roman, care va fi publicat în Statele Unite de Alfred A Knopf, parte din grupul Penguin, este primul din 2021, când a fost lansat volumul ''Klara and the Sun''. Cea mai recentă carte a scriitorului este ''The Summer We Crossed Europe in the Rain'', o colecție de versuri pe care scriitorul le-a compus pentru cântărețul de jazz american Stacey Kent.

O ecranizare după ''Klara and the Sun'' cu Jenna Ortega și Amy Adams în distribuție urmează să fie lansată în octombrie. Operele lui Ishiguro au mai fost adaptate pentru cinema în filmele ''A Pale View of Hills'' (2025), ''Never Let Me Go'' (2010) și ''The Remains of the Day'' (1993).AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: Kazuo Ishiguro/Facebook