Scriitorul și cineastul Mehdi Charef, cunoscut în special pentru filmul ''Le Thé au harem d'Archimede'', a decedat în noaptea de marți spre miercuri la vârsta de 73 de ani, potrivit unui comunicat trimis AFP de familie și de editura sa.

Charef ''s-a stins în somn'' la domiciliul său din regiunea pariziană, au precizat într-un comunicat apropiații și editura.

''Păstrăm amintirea imensei sale generozități, blândeții, poeziei, veseliei și interesului său inepuizabil pentru ființele umane, pentru și în ciuda fragilității și contradițiilor lor'', au declarat aceștia.

Născut pe 24 octombrie 1952 în Algeria, Mehdi Charef s-a mutat în Franța în 1962.

Scriitorul, care a muncit 13 ani într-o uzină, și-a publicat romanul ''Le Thé au harem d'Archi Ahmed'' în 1983, ulterior ecranizat.

Ecranizarea, care spune povestea vieții într-un ansamblu de locuințe dintr-o suburbie pariziană în anii 1980 prin intermediul călătoriei a doi tineri, a obținut premiul Jean-Vigo în 1985 și premiul César pentru debut în 1986.

A mai scris romanele ''Le Harki de Meriem'' (1989) și ''Rue des Pâquerettes'' (2019), acesta din urmă distins cu premiul literar Porte dorée.

Mehdi Charef a regizat și zece filme cărora le-a scris scenariul, printre care ''Miss Mona'' în 1986, ''Au pays des Juliets'' în 1991, selecționat la Festivalul de la Cannes, ''Marie-Line'' în 1999 și ''Graziella'' în 2015.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: Laurent Carmé/Facebook