Festivalul 'AICI A STAT', un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală cu același nume, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română, începe joi la Palatul Suțu.
Intitulat 'Opera de artă, cea mai înălțătoare mărturie a vieții', evenimentul, dedicat Cellei Delavrancea, debutează printr-un vernisaj și un colocviu dedicat vieții și operei marii pianiste și scriitoare, reunind istorici, muzicologi, cercetători și invitați speciali, care vor explora contribuția sa la cultura română, informează Muzeul Municipiului București, într-o postare pa Facebook.
Programul serii va fi completat de vernisajul unei expoziții documentare în aer liber cu o componentă de realitate augmentată ce reunește fotografii, citate și materiale de arhivă, oferind publicului o perspectivă asupra parcursului artistic și intelectual al Cellei Delavrancea și asupra epocii pe care a traversat-o.
În cadrul evenimentului, la care este permis accesul copiilor mai mari de 7 ani, vor fi realizate materiale foto și video.
***
Cea de-a doua ediție a festivalului, desfășurată între 8 și 18 octombrie, marchează 80 de ani de la debutul Cellei Delavrancea, prin volumul de nuvele 'Vraja', și 35 de ani de la trecerea sa în eternitate, propunând o incursiune în universul său artistic și intelectual prin muzică clasică, documente de arhivă, lecturi, expoziții și evenimente interdisciplinare.
Timp de zece zile, festivalul propune șapte evenimente: recitaluri, serate culturale, o expoziție, un colocviu și două tururi ghidate, desfășurate în unele dintre cele mai valoroase spații de patrimoniu ale Capitalei: Ateneul Român, Palatul Suțu, Muzeul Theodor Aman, Galeria Madrigal și Muzeul Național al Literaturii Române.
Programul reunește patrimoniul construit și imaterial, muzica și literatura, invitând publicul să descopere Bucureștiul prin oamenii, locurile și memoriile care i-au construit identitatea.
Între 8-18 octombrie, expoziția despre universul Cellei Delavrancea, cu instalația de realitate augumentată semnată de Ioana Nicoară și Sergiu Negulici, va fi prezentată pe gardul Palatului Suțu.
***
Cella Delavrancea a trăit 103 ani, traversând aproape întregul secol XX, cu două războaie mondiale și schimbări majore de regim și de societate. A fost parte activă a vieții artistice și intelectuale a epocii și s-a aflat în preajma unora dintre cele mai importante personalități ale culturii române și europene, pe care avea să le evoce cu vervă și finețe în scrierile sale. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Festivalul 'AICI A STAT' - ediția Cella Delavrancea debutează joi, la Palatul Suțu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teatrul Țăndărică aduce în Piața Obor, în luna octombrie, 'Târgoveții de povești - traseu cultural'
Teatrul de Animație Țăndărică invită publicul să descopere Piața Obor într-un mod diferit, prin proiectul 'Târgoveții de povești - traseu cultural', în perioada 10 - 24 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, cinci spectacole de teatru de animație vor transforma di
Buzău: Telefon operativ, fără taste, donat Muzeului Județean de către o persoană anonimă
Muzeul Județean Buzău a primit cu titlu de donație, din partea unei persoane care a dorit să își păstreze anonimitatea, un telefon operativ (TO) utilizat cel mai probabil în cadrul unor rețele instituționale speciale de comunicație, piesă unică ce marchează trecerea de la telefoanele cu disc la cele cu taste, deși formarea nu
Mureș: Ruinele unei comunități înghițite de Lacul Bezid, transformate în atracții culturale unice la nivel național
Asociația Visit Mureș a invitat, marți, turiștii să viziteze Lacul de acumulare Bezid, situat în apropiere de Sângeorgiu de Pădure, un loc care nu reprezintă doar o simplă zonă pitorească de relaxare, ci adăpostește obiective comemorative unice la nivel național, ridicate pe ruinele unei comunități înghițite de ape &ici
Bihor: 'Misiunea 12 Octombrie' îi poartă pe elevi în istoria Oradiei și a Marii Uniri
Elevii din clasele primare și gimnaziale, dar și familiile orădene sunt invitați să descopere, în perioada 9 -14 octombrie, istoria orașului printr-o 'misiune' cu cod secret, rebusuri, film de epocă și sigilii, organizată de Muzeul Țării Crișurilor (MTC) cu prilejul Zilei Orașului Oradea. Intitulată
Bihor: Oradea Heritage propune patru zile de evenimente culturale în cadrul FestiFall, dedicat Zilei orașului
Cercetătoarea Doina Lemny, ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, precum și artiștii Anca Benera și Arnold Estefan se numără printre invitații programului cultural pregătit de Fundația de protejare a monumentelor istorice din Bihor (Oradea Heritage) pentru FestiFall, între 8 și 11 octombrie, în
Brăila: Primul 'Monument al Prostiei' din lume, creat de Costel Pătrășcan; simbolul ales, semnul infinitului
Prostia are, de marți seară, un monument la Brăila, un semn al infinitului creat de cel mai viral caricaturist al momentului, Costel Pătrășcan, care spune că este primul 'Monument al Prostiei' din lume, o lucrare satirică menită să sugereze că 'prostia nu are limite'. Potrivit lui Costel Pătrășcan, ideea realizării
Documentarul 'Delta Sălbatică' - premieră de gală pe 14 octombrie, la București
Documentarul 'Delta Sălbatică', regizat de Dan Dinu și povestit de actrița Medeea Marinescu, cu participarea solistei Irina Rimes, va avea premiera de gală pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema City AFI. 'în locul în care Carpații întâlnesc Marea Neagră se naște cea mai mare zonă umedă a E
Festivalul Vrăjitoarelor la Opera Comică pentru Copii, în perioada 9 octombrie - 1 noiembrie
Rebelii houthi din Yemen au afirmat luni că au atacat cu un 'număr mare de rachete și drone' două aeroporturi, inclusiv cel din Riad, și o rafinărie a companiei petroliere Aramco, printre alte instalații, ca represalii pentru ofensiva forțel Un petrolier a fost lovit luni de un '









