Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, alături de copii din corurile Cantus Mundi, vor susține pe 23 septembrie, începând cu ora 20:45, un concert extraordinar în curtea Spitalului Clinic Colțea din București.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, evenimentul este dedicat medicilor, actualilor și foștilor pacienți și marchează Ziua Mondială a Siguranței Pacientului.
'Muzica nu înlocuiește actul medical, ci îl însoțește într-un alt registru al îngrijirii, în care pacientul este în primul rând om, și nu doar un bolnav care primește tratament. În mediul în care anxietatea, stresul și durerea fac parte din experiența spitalizării, această intervenție culturală de moment devine un refugiu de stare de bine pentru toți cei implicați - medici, pacienți, familie. Muzica în spitale este hidratarea sufletului. Concertele în spitale ar trebui să facă parte din planul de tratament, iar Corul Madrigal setează un exemplu avangardist, ce trebui indiscutabil răspândit', a declarat dr. Angelica Postu, psiholog și muzicoterapeut clinician în cadrul Clinicii de Psihiatrie a Spitalului Universitar Charite din Berlin, președinta Asociației Române de Muzicoterapie.
Concertul Corului Madrigal de la Spitalul Clinic Colțea continuă experiența începută la Spitalul Clinic de Copii 'Dr. Victor Gomoiu', gazda primului moment artistic realizat sub umbrela 'Madrigal pentru Spitale'.
Accesul la concert este gratuit. Participarea generală a publicului se face exclusiv pe baza rezervării în formular online.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și cu sprijinul Spitalului Clinic Colțea, primul spital al Bucureștiului, în cadrul programului 'Madrigal pentru spitale', inițiativă inovatoare care aduce muzica corală în mediul medical, ca formă de sprijin emoțional și psihologic pentru pacienți, aparținători și personalul medical.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Madrigal/Facebook








