Vasluienii au manifestat un interes mare pentru spectacolele de comedie care vor fi prezentate în cadrul Festivalului Umorului 'Constantin Tănase', abonamentele puse în vânzare de organizatori fiind epuizate în doar două ore, iar cumpărătorii au venit să facă rândul încă de la primele ore ale dimineții.
'Nu pot să fiu decât foarte încântat pentru acest interes al publicului vasluian. Este momentul în care vedem că munca de un an de zile, pentru că atât ne-a luat nouă selecția acestor spectacole, este apreciată. Pentru abonamente s-a stat la rând de la ora 6:00 dimineața și acestea au fost epuizate în doar două ore, iar pentru bilete s-a venit de la ora 8:30 și se stă la rând, motiv pentru care nu putem da decât ca pe timpuri, câte patru bilete de fiecare pe spectacol. Se face mult umor la coada acestui festival, dar cred eu că este încurajator pentru noi ca organizatori, să știm cam cât de mare este entuziasmul și cererea de bilete', a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul Centrului Cultural Județean Vaslui, Lucian Onciu.
Cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului de umor 'Constantin Tănase' va avea loc în perioada 5 - 11 octombrie la Vaslui, în cadrul evenimentului urmând să aibă loc spectacole de teatru, show-uri de pantomimă, stand-up comedy, acrobații aeriene, jonglerii cu foc și statui vivante.
În prima zi a festivalului publicul va putea urmări 'Invazia nasurilor', un spectacol outdoor de pantomimă și clownerie cu participarea extraordinară a artistei Victoria Alcaraz Vidal (Spania), iar pe scena Centrului Cultural va avea loc spectacolul 'Ziua mea norocoasă', de Patrick Haudecoeur și Gerald Sibleyras, în regia lui Toma Dănilă.
Pe 6 octombrie, Teatrul ACT București prezintă piesa 'O scrisoare pierdută' de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, iar în ziua următoare publicul va putea viziona piesa 'Scandal în culise' de Michael Frayn, care poartă semnătura regizorilor Andrei și Andreea Grosu, pusă în scenă de Teatrul 'Radu Stanca' Sibiu.
A patra zi de festival aduce în fața spectatorilor piesa Teatrului Național 'Vasile Alecsandri' Iași 'Lysistrata, dragostea mea', de Matei Vișniec, regizată de Zalan Zakarias, și un spectacol de stand-up comedy, iar pe 9 octombrie, Teatrul Național 'Mihai Eminescu' din Chișinău prezintă piesa 'Greva gospodinelor', după Dario Fo, în regia lui Alexandru Cozub.
Pe 10 octombrie vor avea loc spectacolul 'Un mafiot la Hollywood', regizat de Dragoș Câmpan, și un nou show de stand-up comedy cu Teo, Vio și Costel.
Ultima zi a festivalului cuprinde un spectacol outdoor de statui vivante, producție proprie a Centrului Cultural Județean Vaslui, un spectacol outdoor de acrobație aeriană și jonglerie cu foc realizat de Check Street Art Timișoara și spectacolul 'Birlic', după Tudor Mușatescu și Sică Alexandrescu, în regia lui Dan Tudor, producție a Teatrului 'Toma Caragiu' Ploiești.
Potrivit organizatorilor, pe tot parcursul festivalului graficienii Marian Avramescu, Ovidiu Ambrozie Bortă și Gabriel Rusu vor realiza caricaturi și portrete șarjă pe esplanada Centrului Cultural.
Festivalul organizat de Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Cultural Județean, și de Primăria municipiului Vaslui este una dintre cele mai mari manifestări de gen din țară și are loc o dată la doi ani. AGERPRES / (AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Vaslui: Interes crescut pentru spectacolele din cadrul Festivalului Umorului; abonamentele, epuizate în două ore

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Biblioteca Județeană a dat startul Zilelor Europene ale Patrimoniului
Municipiul Giurgiu va găzdui, timp de trei zile, o suită de peste 40 de evenimente ce cuprind lansări de carte, expoziții, întâlniri cu scriitori și actori, târguri de carte, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului. 'La a patra ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului la Giurgiu
Bistrița-Năsăud: Poetul George Coșbuc, omagiat la 160 de ani de la naștere printr-o expoziție foto-documentară, la Arhive
Bistrița-Năsăud: Poetul George Coșbuc, omagiat la 160 de ani de la naștere printr-o expoziție foto-documentară, la Arhive
Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', prezentată la ICR Londra în Festivalul Open House
Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', prezentată la ICR Londra în Festivalul Open House
Alexandra Căpitănescu a lansat single-ul "CMYM"
Alexandra Căpitănescu a lansat o nouă piesă, "CMYM", un single care aduce în prim-plan iubirea, dorinţa de apropiere şi vulnerabilitatea care apare atunci când sentimentele nu sunt trăite cu aceeaşi intensitate de ambii parteneri. Potrivit unui comunicat Universal Music Romania transmis, vineri, AGERPRES, noua piesă a pornit de la un instrumen
Buzău: Trei echipe de robotică, cu rezultate deosebite la nivel internațional, vor fi prezente la 'Noaptea Cercetătorilor Europeni'
Echipa de robotică 'Heart of robots', vicecampioană mondială a competiției FIRST Tech Challenge din Houston-SUA, în premieră pentru România distinsă cu premiul Inspire award, alături de echipa 'Homosapiens', ocupanta locului secund, în cadrul Western Edge Premier Event, competiție mondială de robotică desfășurată în SUA, și echipa'
Covasna: Zece pictori din România și Republica Moldova expun în deschiderea Zilelor Mondiale ale Turismului
Zece pictori consacrați din România și Republica Moldova, participanți la prima ediție a Stagiului de Rezidență Artistică și Simpozionului Internațional de Pictură Deva-Hunedoara 2026, își vor prezenta lucrările în stațiunea Covasna, în cadrul unei expoziții organizate în debutul manifestărilor dedicate Zilei Mondia







