Ceaslovul tipărit la Târgoviște în 1715, în timpul mitropolitului ortodox al Țării Românești, Antim Ivireanul, este exponatul lunii august prezentat turiștilor și publicului vizitator, a informat, marți, muzeograful Marius Câmpeanu, de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Conform acestuia, ceaslovul este un exemplar deosebit de valoros din colecția de carte veche românească cu valoare de patrimoniu.


'Ceaslovul a fost imprimat în tipografia mitropoliei din Târgoviște, de tipograful Gheorghe Radovici. Ediția de față reprezintă prima traducere a acestei cărți bisericești în limba română. Conform predosloviei scrise pe paginile nenumerotate, lucrarea a fost dedicată de arhiereu voievodului Ștefan Cantacuzino, care a sprijinit financiar apariția unor cărți de cult importante pentru cultura românească, dintre care amintim Biblia de la București -1688', a spus Marius Câmpeanu.

Cartea are peste 500 de pagini, iar pe spatele foii de titlu a fost imprimată stema Țării Românești.


'Din punct de vedere tipografic semnalăm faptul că paginația Ceaslovului expus este formată din trei file nenumerotate și 506 pagini numerotate. Textul este tipărit cu negru și roșu, cu 26 rânduri pe coloană. Textul foii de titlu este într-un chenar simplu, decorat în partea de sus cu ornamente florale. Pe spatele foii de titlu se află stema Țării Românești, cu inițialele 'Io Ș C V' (Ioan Ștefan Cantacuzino Voievod) - în partea de sus, și 'D O Ț R' (Domnul Țării Românești) - în partea de jos. În principiu, ceaslovul este o carte de cult care cuprinde rugăciuni și cântări pentru diferite ceasuri ale zilei. La începuturile învățământului confesional românesc, a avut inclusiv rol de abecedar, fiind folosit pentru învățarea limbii române. În județul Maramureș, potrivit istoricului Aurel Socolan, în anul 1984, existau șase exemplare ale Ceaslovului ivirean imprimat la Târgoviște', a mai precizat Marius Câmpeanu.

El a adăugat că volumul se prezintă în condiții bune de conservare.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș este al treilea cel mai vizitat obiectiv turistic din județ, după Muzeul de Mineralogie și Muzeul Satului din municipiul Baia Mare. AGERPRES/(AS - redactor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)