Dirijorul și compozitorul rus Mikhail Pletnev va deschide noua stagiune a Filarmonicii Brașov, în 24 septembrie, ca pianist, alături de orchestra simfonică dirijată de David Molard Soriano, a anunțat, vineri, conducerea instituției brașovene de cultură.
Programul va reuni Rondo-ul în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart, monumentala Fantezie 'Wanderer' de Franz Schubert, în versiunea pentru pian și orchestră semnată de Mikhail Pletnev, și Simfonia nr. 2 în La major de George Enescu, 'una dintre cele mai ample și solicitante creații ale marelui compozitor român'.
'Stagiunea 2026-2027 se conturează drept una dintre cele mai ambițioase din ultimii ani, atât prin numele invitaților, cât și prin amploarea programelor propuse. Printre artiștii care vor urca pe scena Filarmonicii Brașov se numără dirijorul Anton Shaburov, care va reveni la Brașov, și violonistul Roman Kim, cunoscut pentru tehnica sa neconvențională și pentru modul în care extinde posibilitățile expresive și sonore ale viorii. Publicul îi va putea asculta și pe pianistul Andrey Gugnin, apreciat pentru virtuozitatea și forța expresivă a interpretărilor sale, pe contrabasista Uxía Martínez Botana, una dintre cele mai importante reprezentante internaționale ale instrumentului său, și pe acordeonistul Radu Rățoi, care va urca pe scena Filarmonicii în apropierea sărbătorii Mărțișorului. Stagiunea va prilejui noi întâlniri și cu dirijorii Sergey Smbatyan, Tiberiu Soare, Steffen Schlandt, Rumon Gamba, Antoine Marguier și Gianluca Marcianò, într-un sezon care va pune în lumina versatilitatea și maturitatea Orchestrei Filarmonicii Brașov', a precizat sursa citată.
În ce privește repertoriul, acesta 'va traversa unele dintre cele mai spectaculoase și dificile teritorii ale muzicii simfonice': Don Quijote de Richard Strauss, Simfonia nr. 3 de Serghei Rahmaninov, Simfonia nr. 2 de Aram Haciaturian, poemele simfonice Moarte și transfigurație și O viață de erou de Richard Strauss și Concertul pentru orchestra de Béla Bartók.
'În primă audiție la Brașov va putea fi ascultată Simfonia nr. 3 de Aaron Copland, una dintre cele mai importante creații simfonice ale compozitorului american. (...) Un alt moment special va fi versiunea orchestrală realizată de Arnold Schönberg după Cvartetul cu pian nr. 1 în sol minor de Johannes Brahms, care transforma lucrarea camerală într-o partitură de adevărată amploare simfonică. Alături de marile programe simfonice, noua stagiune va aduce concerte de muzică de film, evenimente dedicate sărbătorilor, proiecte speciale, o noua ediție a Festivalului Internațional al Muzicii de Camera și numeroase programe educative', se arată în comunicatul citat. AGERPRES/(AS-redactor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: Filarmonica Brasov/Facebook










