Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland se deschide joi, timp de patru zile urmând să fie organizate zeci de evenimente - concerte de jazz și muzică tradițională, reprezentații de teatru, tururi ghidate la obiective istorice, ateliere de meșteșuguri pentru copii și adulți și vizite la bisericile fortificate.

Festivalul, care celebrează istoria, cultura și obiceiurile comunității sașilor transilvăneni, se desfășoară în zece sate din Țara Ovăzului - Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri.

Tema din acest an a evenimentului organizat de Fundația Michael Schmidt, în parteneriat cu Fundația Tabaluga/Peter Maffay Stiftung, este 'Dor de Transilvania'.

'Noi, sașii, aparținem acestor locuri. După război, mulți sași au părăsit România și s-au integrat perfect în alte țări din Europa de Vest. Dar pentru noi 'acasă' a continuat să însemne 'aici', adică locurile din Haferland unde am crescut. Pentru noi, 'acasă' înseamnă să ne amintim de unde venim și cărui loc îi aparținem, împreună cu părinții, bunicii și toți cei de dinaintea lor. Dorul de Transilvania este forța care îi face pe oameni să se întoarcă aici în fiecare an. Dorul nu privește doar înapoi, ci este și motivația de a reveni, de a reconstrui și de a transmite mai departe tradițiile și cultura sașilor', a subliniat Michael Schmidt, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

Ediția din 2026 a festivalului se desfășoară sub un dublu patronaj acordat de președintele Senatului, Mircea Abrudean, și de marea gimnastă Nadia Comăneci, care va fi prezentă, sâmbătă și duminică, la activitățile care vor avea loc în satul Criț.

'Pentru mine a fost o mare bucurie să fac parte din proiectul Festivalului Haferland. Am aflat lucruri foarte frumoase despre povestea locului, despre implicarea în păstrarea și promovarea tradițiilor. Sunt onorată că momentul de acum 50 de ani, primul 10 perfect din istoria gimnasticii, care mi-a schimbat viața, este sărbătorit în inima Transilvaniei, un loc unde perfecțiunea se regăsește în simplitate și în lucrurile făcute din suflet. (...) Haferland nu este doar un punct pe hartă, este o memorie vie, o punte între trecut și viitor. Ceea ce construiți aici este mai mult decât un festival, este o întoarcere firească la ceea ce are România mai valoros. Mă emoționează să văd cum România strălucește prin oameni, prin locuri, prin căldura și generozitatea care ne definesc', a transmis Nadia.

În ultima zi de festival, publicul va putea urmări, în premieră, la Criț, teaser-ul documentarului 'Nadia. The Perfect Ten', alături de marea gimnastă.

Printre surprizele pregătite de organizatorii festivalului se numără și expoziția 'AGAPI - o jumătate de secol de iubire', semnată de artista Kira Hagi. Conceput ca un spațiu imersiv, proiectul Kirei Hagi se concentrează pe ideea de casă ca loc al memoriei și al continuității. Inspirată de sensul termenului 'meraki', cuvânt din limba greacă, prezent și în dialectul aromân, ce înseamnă 'a face ceva cu suflet și dăruire', casa este construită ca un spațiu real în care se întâlnesc imaginea, obiectul și sunetul, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a reflecta asupra propriilor rădăcini și a relației personale cu ideea de 'acasă'.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, de la ora 18:30, în șopronul mic din cadrul Bisericii Evanghelice C.A. Criț. Expoziția va putea fi vizitată sâmbătă și duminică.

Și la ediția a XIV-a a festivalului va avea loc un bal tradițional săsesc la Criț, susținut de formația Flamingo Sound din Nurnberg.

Cei cinci ani de colaborare dintre Săptămâna Haferland și fanfara Kulturwerk der Siebenburger Sachsen vor fi sărbătoriți printr-un moment special susținut sâmbătă după-amiază în curtea bisericii fortificate din Criț.

Tot sâmbătă după-amiază, la Criț va avea loc parada fanfarelor tradiționale săsești, la care vor participa Kulturwerk der Siebenbürger Sachsen, Original Karpaten-Express, Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen.

Accesul la toate evenimentele este gratuit.

În urma parteneriatului demarat în anul 2024 între Fundația Michael Schmidt și Fundația The Duke of Edinburgh's International Award Romania, festivalul include și o componentă destinată publicului tânăr: inițiativa Youth Haferland, o tabără educațională și de aventură menită să creeze punți între tineri, comunități și patrimoniul cultural local, cu accent pe implicare civică și identitate.

În acest an, la Youth Haferland vor participa în premieră două echipe din străinătate, din Bulgaria și Cehia, alături de cea națională.

Derulat la nivel global, programul The Duke of Edinburgh's International Award oferă recunoaștere internațională și un cadru structurat de activități de educație non-formală pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani. La nivel internațional, programul este patronat de ASR Ducele de Edinburgh, iar la nivel național de MS Margareta, Custode al Coroanei Române.

Deschiderea oficială a Festivalului Săptămâna Haferland va avea loc joi, de la ora 11:00, pe Esplanada Bisericii Fortificate din Archita. Programul zilei în Archita cuprinde, pe lângă discursurile oficialităților, dansuri tradiționale săsești prezentate de Forumul German, piesa de teatru pentru copii 'Scufița roșie', prezentată de Teatrul Arlechino, un atelier de confecționat oițe din lână, dar și o expoziție de fotografie și pictură.

Începând cu ora 16:00, activitățile din cadrul festivalului încep în curtea Bisericii Fortificate din Viscri. După un concert coral în biserică, Original Karpaten-Express va interpreta muzică de fanfară, spectacolul fiind urmat de vernisajul expoziției '25 de activitate Mihai Eminescu Trust' cu o prezentare susținută de Caroline Fernolend, președinta Fundației Mihai Eminescu Trust.

Prima zi se încheie cu un recital Luiza Zan & Jazzpar Trio, de la ora 20:00, la Dominic Boutique din Cloașterf. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu)

Sursa foto: Săptămâna Haferland/facebook