Galeria de Artă Românească Modernă se redeschide de miercuri cu Sala Brâncuși reîntregită, anunță Muzeul Național de Artă al României (MNAR).

'Începând de miercuri, 5 august, vă așteptăm în Galeria de Artă Românească Modernă, care se redeschide cu Sala Brâncuși reîntregită, după revenirea lucrărilor din expoziția internațională 'Constantin Brâncuși. Le origini dell'Infinito', găzduită timp de cinci luni la prestigiosul Mercati di Traiano-Museo dei Fori Imperiali din Roma. Și pentru că este prima miercuri din lună, accesul este gratuit pentru toți vizitatorii!', transmite MNAR, într-o postare pe Facebook.

Începând cu data de 11 iunie, etajul II al Galeriei de Artă Românească Modernă a fost închis.

***
Galeria de Artă Românească Modernă ilustrează istoria artei românești de la jumătatea secolului al XIX-lea până spre sfârșitul anilor '70, artiști de seamă precum Grigorescu, Luchian, Brâncuși beneficiind de selecții reprezentative în timp ce cele mai importante curente artistice sunt amplu ilustrate prin lucrări ale marilor și micilor maeștri.

Ample selecții monografice ale unor maeștri precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu ilustrează legăturile strânse cu pictura franceză din epocă, în contextul încercărilor de definire a unui specific național.

Artiști ca Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza sau Ștefan Dimitrescu continuă să exploreze filonul modernității clasice europene, în timp ce lucrări ale unor artiști ca M.H. Maxy, Marcel Iancu și Victor Brauner demonstrează convingător contribuția artei românești la avangarda europeană a anilor 1920-1930.

Preocupările generațiilor ulterioare de artiști vor ilustra aceeași deschidere către curente și stiluri care domină mai mult sau mai puțin vremelnic scena europeană.

Un grupaj consistent de lucrări de tinerețe ale lui Constantin Brâncuși captează atenția, sugerând voința maestrului de a se desprinde de tradiția academică pentru a-și urma propriul drum. Ecourile acestor căutări se vor face auzite și în opera elevelor sale, Milița Petrașcu și Irina Codreanu. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

* Sursa foto: Muzeul Național de Artă al României / facebook.com