Uniunea Scriitorilor din România anunță 'cu profundă tristețe' dispariția dramaturgului Mircea M. Ionescu, apreciat comentator sportiv și cronicar al sportului.
'A iubit în egală măsură, cu o pasiune extraordinară teatrul și fotbalul. Prin plecarea dintre noi a lui Mircea M. Ionescu, teatrul românesc și jurnalismul sportiv suferă o grea pierdere', transmite Uniunea Scriitorilor într-o postare pe Facebook.
Directorul general al Muzeului Național al Țăranului Român, Virgil Ștefan Nițulescu, deplânge, la rândul său, moartea celui care i-a fost 'un drag prieten'.
'Am aflat, cu profundă tristețe, că s-a prăpădit un drag prieten, Mircea M. Ionescu. Îi știam vocea din copilărie, de când ascultam, duminica, meciurile la radio, în emisiunea lui Nicolae Soare, 'Fotbal, minut cu minut'. L-am cunoscut mult mai târziu, în 2012, pe când era managerul Teatrului Tudor Vianu. Pasiunea lui pentru teatru ne-a apropiat. Apoi, în 2017, am ajuns colegi, în cabinetul secretarului de stat Gheorghe Geo Popa. Au fost aproape doi ani în care ne-am văzut zilnic, am vorbit, am făcut, împreună, câteva proiecte, am disecat viața culturală și politică. Pentru că, la sport, mă pricep mai puțin, aici, îl lăsam pe el să povestească', a scris Nițulescu pe Facebook.
El menționează că discuta 'foarte mult despre teatru cu Mircea M. Ionescu.
'Discutam foarte mult despre teatru, eu ca un om din afara domeniului, Mircea, ca un insider. Lui Mircea i se datorează ideea Legii privind instituirea Zilei Dramaturgiei Românești, al cărei text, așa cum a fost adoptat, l-am scris eu. Am avut onoarea să vorbesc la lansarea unuia dintre volumele lui, i-am citit, cred, majoritatea pieselor, am fost, împreună, la premiere și am vorbit și despre facultatea pe care o absolvise el: Facultatea de Filosofie, cu mult timp, înaintea mea. L-am sărbătorit atunci când, pe merit, a primit Premiul 'Ion Luca Caragiale' al Academiei Române, în decembrie 2019, pentru volumul 'Bărbatul cu trei picioare', apărut în 2017. Mircea a spus, atunci, 'este premiul vieții mele'. Așa a fost. Dacă pasiunea tinereții lui a fost fotbalul, pe care îl comenta săptămânal, de fapt, el și-a dedicat viața teatrului, atât ca dramaturg, cât și ca manager de teatru. Dumnezeu să îl odihnească!', a transmis Virgil Ștefan Nițulescu.
Născut în 1945, absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, Mircea M. Ionescu (MMI pentru apropiați) a fost un prolific dramaturg, jucat pe multe scene din țară și străinătate, dar și un apreciat comentator sportiv și cronicar al sportului.
A fost redactor la ziarul 'Sportul' și comentator la TVR. A fost jucător și arbitru de fotbal.
La începutul anilor 1980 a emigrat în SUA, unde a lucrat o vreme ca taximetrist de noapte și a fondat un ziar de sport în limba română.
Și-a relatat experiența americană într-un roman și mai multe piese. A revenit în țară după 1990, continuând să scrie literatură și să comenteze fenomenul sportiv în diferite publicații și la posturi TV.
A fost director al Teatrului din Giurgiu, unde a impus un repertoriu de dramaturgie română contemporană. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
A murit dramaturgul Mircea M. Ionescu, apreciat comentator sportiv

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
''Nimic mai mult și nimic diferit'', regia Lucas Neagu, premieră de gală pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș
Filmul ''Nimic mai mult și nimic diferit'', în regia lui Lucas Neagu, va avea premiera de gală pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș din Timișoara. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, filmul va putea fi urmărit și pe 16 noiembrie, într-o avanpremieră, la Cinema Victoria din
Festivalul Strada de C'Arte, la ediție aniversară: Un maraton de aproape 30 de evenimente
Festivalul 'Strada de C'Arte', ajuns la cea de-a XV-a ediție, include în acest an lansări de carte, întâlniri cu scriitori, dezbateri, expoziții, concerte, spectacole de teatru și film, lecturi publice, ateliere și tururi ghidate. Festivalul din acest an reprezintă un adevărat 'ma
Licitație de artă contemporană - miercuri, la Artmark
Licitația 'Collecting Now', care reunește o selecție-eveniment de artă contemporană, creații rare ale suprarealismului, lucrări care provoacă noi interpretări sau au fost prezentate recent în expoziții importante, este programată în data de 23 septembrie, de la ora 19:00, anunță Artmark. Potriv
Cluj: Festivalul SoNoRo aduce 35 de artiști de renume internațional în 20 de concerte, într-o ediție inspirată de Richard Wagner
Ediția nr. 21 a Festivalului SoNoRo, intitulată 'Melodia infinită', va avea loc în perioada 30 octombrie - 15 noiembrie, în București și Cluj-Napoca, unde sunt programate 20 de concerte care includ două SoNoRo Talk și 35 de artiști cu renume internațional, au anunțat, marți, organizatorii. 'în Cluj-Na
Directorul general al Operei, Daniel Jinga, dirijează la Besancon un concert dedicat memoriei lui Dinu Lipatti
Directorul general al Operei, Daniel Jinga, dirijează la Besancon un concert dedicat memoriei lui Dinu Lipatti
Gorj: Aproximativ 30 de invitați din țară și din străinătate, la Festivalul Internațional de Umor 'Ion Cănăvoiu'
Gorj: Aproximativ 30 de invitați din țară și din străinătate, la Festivalul Internațional de Umor 'Ion Cănăvoiu'
Maramureș: Bisericile de lemn, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, aduse într-o expoziție fotografică
Expoziția itinerantă de artă fotografică 'Comorile României - Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș', semnată de artistul fotograf Tudorel Ilie, va fi găzduită de Muzeul Județean de Mineralogie 'Victor Gorduza' din municipiul Baia Mare, până în luna noiembrie. Un număr de opt b
MNIR: Expoziția 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' - deschisă până în noiembrie
MNIR: Expoziția 'A.REST 1989 - Arhiva video a Securității' - deschisă până în noiembrie









