Muzeul Olteniei Craiova își deschide porțile pentru public, sâmbătă, în cadrul ediției 2026 a evenimentului european Noaptea Muzeelor, vizitatorii urmând să aibă acces gratuit, între orele 19:00 și 24:00, în toate locațiile incluse în program.
Ajuns la cea de-a XXII-a ediție în România, proiectul cultural inițiat sub egida Consiliului Europei propune și în acest an un program dedicat tuturor categoriilor de public, cu expoziții temporare, ghidaje și incursiuni tematice în expozițiile permanente ale muzeului.
Potrivit reprezentanților Muzeului Olteniei, ediția din acest an se desfășoară în patru locații din Craiova și județul Dolj și include trei expoziții temporare de excepție.
La Secția de Științele Naturii, publicul poate vizita expoziția 'Vibrații cromatice pe aripi de fluturi', care aduce în atenție Colecția de fluturi exotici 'Claudia Stănoiu'. Expoziția reunește 500 de exemplare rare provenite din regiuni precum Amazonia, Taiwan, India, Noua Guinee, Madagascar, Congo și Brazilia și prezintă informații despre morfologia și metamorfoza fluturilor, dar și despre istoria mătăsii și impactul sericiculturii asupra civilizației.
La Secția de Istorie-Arheologie va putea fi vizitată expoziția 'O Istorie Bicentenară. Colegiul Național 'Carol I' (1826-2026)', dedicată celor 200 de ani de existență ai prestigioasei instituții de învățământ craiovene și care reunește documente de arhivă, fotografii de epocă și obiecte de patrimoniu și evocă personalități care au studiat la Colegiul 'Carol I', între care Nicolae Titulescu, Titu Maiorescu, Theodor Aman și Gheorghe Țițeica.
La Secția de Etnografie - Casa Băniei, vizitatorii sunt invitați la expoziția 'Semne de lut - Centenar Dumitru Șchiopu', dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai apreciați meșteri olari din Vlădești, județul Vâlcea. Expoziția include piese din colecția Muzeului Olteniei și obiecte din colecția privată a artistului popular.
De asemenea, Casa Memorială 'Amza Pellea' din Băilești va găzdui o expoziție dedicată vieții și carierei actorului Amza Pellea, considerat una dintre marile personalități ale teatrului și cinematografiei românești.
Reprezentanții Muzeului Olteniei afirmă că evenimentul reconfirmă rolul instituției în promovarea patrimoniului cultural și științific regional și oferă publicului o experiență educativă și interactivă într-un cadru accesibil și atractiv. AGERPRES/(AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Noaptea Muzeelor/Dolj: Muzeul Olteniei oferă expoziții speciale și acces gratuit pentru public
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
Noaptea Muzeelor - participă 333 de muzee din 39 de județe; 49 - în București
Noaptea Muzeelor - participă 333 de muzee din 39 de județe; 49 - în București
Vâlcea: Memorialul Nicolae Bălcescu - pentru prima dată, la Noaptea Muzeelor
Vâlcea: Memorialul Nicolae Bălcescu - pentru prima dată, la Noaptea Muzeelor
Noaptea Muzeelor la Biblioteca Centrală Universitară - tururi ghidate și o incursiune în marile familii boierești ale României
Noaptea Muzeelor la Biblioteca Centrală Universitară - tururi ghidate și o incursiune în marile familii boierești ale României
Dâmbovița: Ediție a operelor lui Quintus Horatius Flaccus, cea mai veche carte a bibliotecii județene
Dâmbovița: Ediție a operelor lui Quintus Horatius Flaccus, cea mai veche carte a bibliotecii județene
Noaptea Muzeelor/ Sibiu: Palatul Brukenthal nu va fi deschis gratuit din cauza riscurilor pentru patrimoniu
Noaptea Muzeelor/ Sibiu: Palatul Brukenthal nu va fi deschis gratuit din cauza riscurilor pentru patrimoniu
Dâmbovița: Pergament rar semnat de regele francez Ludovic al XIII-lea, intrat în colecția bibliotecii județene
Dâmbovița: Pergament rar semnat de regele francez Ludovic al XIII-lea, intrat în colecția bibliotecii județene
Festivalul ISCM World New Music Days - 'Columna Infinită' - de sâmbătă și până pe 31 mai, la București
Festivalul ISCM World New Music Days - 'Columna Infinită' - de sâmbătă și până pe 31 mai, la București
Iași: Prima zi a Romanian Fashion Week 2026, dedicată noului val de designeri
Iași: Prima zi a Romanian Fashion Week 2026, dedicată noului val de designeri








