ICR sprijină Conferința Internațională 'Filosofia Formei' și acordă Premiul Național 'Constantin Brâncuși'
În perioada 22-26 octombrie 2026, Târgu Jiu găzduiește Conferința Internațională 'Filosofia Formei', dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Desfășurat sub patronajul UNESCO, evenimentul este organizat de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși', în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Universitatea 'Constantin Brâncuși' și Primăria Municipiului Târgu Jiu, și reunește specialiști din țară și din străinătate pentru a explora opera și moștenirea sculptorului român.
Institutul Cultural Român susține participarea a patru specialiști internaționali, care vor avea roluri distincte în cadrul conferinței și al evenimentelor conexe: Doina Lemny (Franța), în calitate de consultant științific al expoziției 'Brâncuși - Photography. The Invisible Studio' curatoriată în jurul colecției David Grob, și de vorbitor în cadrul sesiunilor dedicate fotografiei și operei sculptorului; Jonathan Vernon (Regatul Unit), moderator al mai multor paneluri și vorbitor, cu prezentarea 'Geist contra Geist: A Philosophy of Form'; Geun-jun Chungwoo-Michael Lim (Coreea de Sud), vorbitor în panelul 'Global Contexts', cu intervenția 'Where Does the Bird Land? Brâncuși's Arrival in Asia and the Korean Singularity'; și Sergiu Musteață (Republica Moldova) vorbitor în panelul dedicat patrimoniului mondial din perspectiva UNESCO și provocărilor actuale privind siturile de patrimoniu din România și din regiune.
Deschiderea oficială a conferinței va avea loc joi, 22 octombrie, la ora 10:00, în Amfiteatrul Universității 'Constantin Brâncuși'. Prima zi include dezbateri despre Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu și diplomația culturală, cu participarea E.S. Simona-Mirela Miculescu, delegat permanent al României la UNESCO, E.S. Cristian Bădescu, ambasadorul României în Norvegia, și Janina Sitaru, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și șefa de cabinet a vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu. Discuția va fi moderată de Aura Woodward, director al Institutului Cultural Român din Londra.
În cadrul conferinței va fi decernat Premiul Național 'Constantin Brâncuși' pentru anul 2025, acordat unei personalități marcante a artelor vizuale, în semn de apreciere a contribuției sale la promovarea culturii românești. Distincția onorează excelența artistică și moștenirea unuia dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XX. Ceremonia va avea loc joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 10:00, la Sala Amfiteatru 'Auditorium Maximum', din cadrul Universității 'Constantin Brâncuși' din Târgu Jiu.
Premiul face parte dintr-un amplu program cultural dedicat operei și moștenirii lui Constantin Brâncuși derulat anual la Târgu-Jiu, ca omagiu adus unuia dintre cei mai mari creatori ai secolului XX - Constantin Brâncuși, ambasador universal al spiritului românesc. Operele realizate de artiștii invitați - atât români, cât și internaționali - au îmbogățit de-a lungul anilor patrimoniul cultural local și național.
Parteneriatul dintre ICR și Centrul 'Constantin Brâncuși' a fost inițiat în 2015, iar până în prezent, câștigătorii Premiului Național 'Constantin Brâncuși' au fost Bata Marianov, Dinu Câmpeanu, Liviu Mocan, Aurel Vlad, Peter Jacobi, Mircia Dumitrescu, Laurențiu Mogoșanu, Nicolae Fleissig, Maxim Dumitraș, Mircea Darie Dup.
Tot în data de 22 octombrie, sesiunea 'Brâncuși - The Photography', moderată de Eduard Enache, îi va reuni pe Doina Lemny, istoric de artă și specialistă în opera sculptorului, Friedrich Teja Bach, profesor emerit și istoric de artă, și David Grob, colecționarul fotografiilor prezentate în expoziție.
Programul academic cuprinde paneluri dedicate filosofiei formei în creația brâncușiană, atelierului parizian, relațiilor sculptorului cu avangarda europeană și influenței sale asupra artei moderne. Receptarea internațională a operei sale, din Asia până în Statele Unite și Marea Britanie, va fi analizată de specialiști precum Geun-jun Chungwoo-Michael Lim (Coreea de Sud) și Jonathan Vernon (Regatul Unit), a căror participare este susținută de Institutul Cultural Român.
Conservarea patrimoniului și protejarea siturilor istorice vor fi abordate într-o sesiune dedicată provocărilor actuale din România și regiune, cu participarea reprezentanților Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, ai Institutului Național al Patrimoniului și a specialiștilor în conservare. Alte dezbateri vor viza autenticitatea unor opere atribuite lui Brâncuși și conservarea diferitelor materiale.
Dimensiunea istorică a conferinței va fi explorată prin cercetări de arhivă și biografice dedicate parcursului sculptorului, relației sale cu România și perioadei de după 1951. Perspectivele contemporane asupra creației sale vor fi analizate într-o sesiune consacrată moștenirii artistice și noilor modalități de interpretare, de la tehnologii și design expozițional la experiențe imersive. Conferința va fi completată de vizite la Hobița, satul natal al sculptorului, și la Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu.
Biroul de presă al ICR
Comunicat de presă - Institutul Cultural Român

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Camera de Comerț și Industrie Prahova
Comunicat de presă - Camera de Comerț și Industrie Prahova
Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Comunicat de presă - Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploiești
Comunicat de presă - Casa de Cultură 'Ion Luca Caragiale' a Municipiului Ploiești
Comunicat de presă - RePatriot
'Democrația nu este de vânzare': la Romanian Trusted Tech Dialog 2026, oficiali, experți și jurnaliști au dezbătut provocările actuale Reprezentanți ai instituțiilor statului, experți în securitate, diplomați, jurnaliști și studenți s-au reunit luni, 19 octombrie, la Universitate
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc
