Academic Bridge semnează primele acorduri internaționale de cooperare cu universități din Vietnam, Zambia și Madagascar

București, 20 octombrie 2026: Fundația Academic Bridge, lansată oficial săptămâna trecută la București, a marcat astăzi prima sa acțiune oficială prin semnarea unor acorduri de colaborare între Universitatea din Petroșani și parteneri academici din Vietnam, Zambia și Madagascar, fiind anunțate și primele 22 de burse destinate tinerilor malgași.

În cadrul evenimentului oficial, desfășurat la Athenee Palace, Universitatea din Petroșani, prin rectorul prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, a semnat acorduri de colaborare cu University of Economics-Technology for Industries (UNETI), Hanoi, Vietnam, și cu University of Zambia (UNZA), Lusaka, Zambia. Totodată, a fost anunțat acordul deja încheiat cu partenerii din Madagascar, care prevede acordarea primelor 22 de burse de studiu în România, la Universitatea din Petroșani.

Prin aceste parteneriate, Academic Bridge începe să transpună în proiecte concrete misiunea pentru care a fost creată: reconectarea rețelei internaționale a celor care au studiat în România și dezvoltarea unor noi oportunități de educație, mentorat și cooperare academică pentru noile generații. Prima acțiune oficială Academic Bridge marchează astfel începutul unor colaborări academice între țara noastră, Vietnam, Zambia și Madagascar și trecerea de la construcția rețelei internaționale la implementarea efectivă a unor proiecte educaționale de amploare.

La eveniment au participat:

- Prințul Dimitrie Sturdza, membru fondator Academic Bridge;

- Prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, Președinte Academic Bridge;

- E.S. Le Vinh Thang, Ambasadorul Republicii Socialiste Vietnam în România.

- Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, Rectorul Universității din Petroșani;

- Prof. Trywell Kalusopa, Deputy Vice-Chancellor for Research and Innovation, University of Zambia;

- Bui Thi Ngan, Deputy General Director, Nova Education JSC, Hanoi și Executive Director for Cooperation with Universities in Vietnam;

- Nguyen Van Ky, Lecturer, Faculty of Management and Marketing, University of Economics-Technology for Industries, Hanoi;

Fundația Academic Bridge, înființată de Prințul Dimitrie Sturdza și Miron Andrada-Nicol și condusă de prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, în calitate de Președinte, își propune să reactiveze rețeaua globală de alumni care au studiat în România și care au devenit ulterior lideri în administrație, diplomație, educație, cercetare, medicină și economie, valorificând acest capital uman, academic și diplomatic pentru dezvoltarea unor proiecte cu impact asupra generațiilor viitoare.

Academic Bridge are deja comunități active în Vietnam, Madagascar și Zambia, iar noi filiale sunt în curs de dezvoltare în Republica Democrată Congo, Iordania, Namibia și Senegal. În etapa următoare, inițiativa vizează extinderea prezenței și în alte state din Asia și Africa.

Prin dezvoltarea acestei rețele, fundația urmărește să consolideze relațiile academice și instituționale dintre România și țările partenere, să creeze programe de mentorat și transfer de experiență, să susțină burse pentru tineri cu potențial și să faciliteze noi colaborări între universități, autorități și mediul privat.

Despre Academic Bridge

Academic Bridge este o inițiativă internațională fondată de Prințul Dimitrie Sturdza și Miron Andrada-Nicol și prezidată de prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu. Fundația urmărește reconectarea absolvenților internaționali ai universităților din România și transformarea relațiilor academice construite de-a lungul mai multor generații într-un cadru actual de cooperare internațională.

Academic Bridge dezvoltă comunități în țările partenere și programe dedicate educației, mentoratului, burselor și colaborării instituționale, pornind de la ideea că relațiile construite prin educație pot genera pe termen lung legături durabile între oameni, instituții și state.