Biroul de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni este abilitat să aducă la cunoștința publicului următoarele:

Prin ordonanța din data de 06.10.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de inculpatul VTP, pe o perioadă de 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) și alin. (2)1 lit. c) din C.pen..

În fapt, s-a reținut că în data de 22.09.2026, în timp ce se afla pe drumul public, inculpatul a agresat fizic persoana vătămată, prin faptul că i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii la nivelul capului și al corpului, ulterior împingându-l într-o prăpastie, provocându-i leziuni fizice, care au necesitat pentru vindecare un număr de 75-80 zile de îngrijiri medicale.

Cercetările în această cauză sunt efectuate de organele de cercetare penală din cadrul IPJ Iași - Secția 5 Poliție Rurală Răducăneni - Post Poliție Costuleni, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, și măsura preventivă a controlului judiciar reprezintă etape și măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Purtător de cuvânt, Procuror Ivanov George-Alexandru