Cât mai contează votul românilor?
Aceasta este întrebarea pe care avem obligația să o punem astăzi, aici, în Parlamentul României.
În ultimii doi ani, în România au fost luate decizii fără precedent care au pus sub semnul întrebării importanța votului: la data de 5 octombrie 2024, candidatura doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă a fost invalidată, iar la data de 6 decembrie 2024, alegerile prezidențiale au fost anulate.
Două decizii diferite, dar care au lăsat în urmă aceeași întrebare: cine trebuie să aibă ultimul cuvânt într-o democrație - instituțiile statului sau românii prin vot?
România se află în fața unui precedent constituțional extrem de periculos, are de luni întregi un guvern demis și este blocată economic. Iar Nicușor Dan a ajuns la a patra desemnare de prim-ministru.
Iar astăzi întreb public: unde este majoritatea parlamentară? Cine îi dă dreptul unui președinte să stabilească care voturi sunt importante și care voturi pot fi ignorate? Partidele S.O.S. România și AUR au fost votate de cetățeni pentru a-i reprezenta în Parlament.
Președintele României nu poate șterge voturile românilor care ne-au trimis în Parlament. O minoritate politică nu poate conduce România împotriva unei majorități parlamentare.
Toate cele patru nominalizări au produs același rezultat politic: prelungirea mandatului guvernului Bolojan, demis de Parlament.
Și din păcate, astăzi, discutăm despre o criză a statului de drept. În 2024 s-a deschis o ușă extrem de periculoasă. Astăzi, la doi ani distanță, riscăm să vedem cât de departe poate duce.
România nu aparține unui președinte uzurpator, unui Guvern demis sau unei minorități politice. România aparține românilor! Iar cine ignoră votul românilor, ignoră poporul român!
Să nu credeți că românii au uitat că le-au fost încălcate drepturile. Zilele de 5 octombrie și 6 decembrie 2024 nu vor fi niciodată uitate.
Pentru că o democrație nu moare numai atunci când dispar alegerile sau sunt eliminați candidații. Democrația este pusă în pericol atunci când cetățenii își pierd încrederea că mai pot schimba ceva prin vot.
România trebuie să se întoarcă la poporul român. La vot. La Constituție. La respectarea voinței cetățenilor.
Respectați Constituția! Respectați Parlamentul! Respectați votul românilor!
Dumnezeu să ocrotească România și poporul român!
Un popor unit nu poate fi învins!
Deputat S.O.S. ROMÂNIA de Olt, Țiu Mihai-Adrian
Deputat al României
Declarație de presă - Deputat Mihai-Adrian Țiu (S.O.S. România)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Muzeul Național Brukenthal Sibiu
Comunicat de presă - Muzeul Național Brukenthal Sibiu
Comunicat de presă - Astra Film Festival
Comunicat de presă - Astra Film Festival
Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba
Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Direcția de Asistență Socială Oradea
Comunicat de presă - Direcția de Asistență Socială Oradea
Comunicat de presă - Filarmonica George Enescu
Comunicat de presă - Filarmonica George Enescu
