Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și Romanian Music Society in Japan organizează în perioada 12 -16 octombrie Turneul 'Aripi' care va cuprinde recitaluri la București, Brașov și Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș. Astfel vor evolua în fața publicului român tinerii pianiști: Hazuki Katsuda, Mana Shimizu, Rei Taniguchi și Saaya Paku.

Repertoriul propus de tinerii artiști acoperă trei secole de muzică. Vor putea fi ascultate opusuri de: Wolfgang Amadeus Mozart, Gheorghe Dima, Claude Debussy, Hirayosi Takekuni, William Gillock, Bela Bartok, Kuhlau Friedrich, Miyake Haruna, Joseph Haydn, Claude Debussy, Frederic Chopin, Nebojsa Jovan Zivkovic.

Muzicienii japonezi au fost remarcați în numeroase competiții internaționale. Rei Taniguchi a câștigat medalie de aur la ediția a VIII a a Romania International Junior Music Competitition.

Mana Shimizu a câștigat Concursul Internațional Rahmaninov din Japonia (2024), iar anul acesta a obținut Premiul al II lea la alte două întreceri importante: Asia Piano Competition și Tokyo International Youth Competition. Hazuki Katsuda, în 2025 a câștigat medalia de aur în cadrul celei de-a 8-a ediții a Concursului Internațional de Muzică 'Romania International Junior Music Competition'.

Saaya Paku a obținut Marele Premiu la ce-a de-a XXI a ediție a Romanian International Music Competition, dar și premii trei la Japan Music Competition ediția cu numărul 92 și la Concursul Internațional de pian Shigeru Kawai ediția a V-a.

Artiștii japonezi le au invitate pe scena sălii mici a Ateneului Român, luni, 12 octombrie, ora 19 pe mezzosoprana Angela Ioana Gheorghiu și pianista Marta Băceanu Tudor.

Angela Ioana Gheorghiu este o talentată tânără mezzosoprană care studiază muzica încă de la vârsta de 4 ani. A cântat pe numeroase scene din țară și din străinătate și are la activ peste 100 de premii și trofee câștigate la concursuri și festivaluri naționale și internaționale.

Marta Claudia Băceanu Tudor este pianistă, profesoară în cadrul Colegiului Național de Arte 'George Enescu' din București și este o prezență activă pe scenele muzicale din România.

Biletele pentru acest recital pot fi achiziționate accesând link-ul https://oveit.com/hub/event/stagiunea-de-jazz-m7ewAj3x

La Filarmonica din Brașov recitalul va fi găzduit de sala de muzică de camera, miercuri, 14 octombrie, ora 19, iar invitat este marimbafonistul Alexandru Dumitrașcu, un tânăr artist care a fost solist al Orchestrei Filarmonicii 'Paul Constantinescu' din Ploiești și bursier în cadrul programului național 'Tinere Talente', organizat de Fundația Regală Margareta a României.

Puteți obține bilete accesând: https://www.bilet.ro/eveniment/recital-cameral-aripi-19198-65647.

Turneul tinerelor valori interpretative japoneze se va încheia vineri, 16 octombrie, la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești, Argeș. Recitalul final va începe la ora 12.

Organizatori: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) și Romanian Music Society in Japan

Parteneri: Filarmonica 'George Enescu' din București, Filarmonica din Brașov și Consiliul Județean Argeș, prin Casa Memorială 'Dinu Lipatti' de la Ciolcești.