URMÃRITÃ INTERNAȚIONAL, DEPISTATÃ DE POLIȚIȘTI

O femeie, de 53 de ani, din Reteag, urmărită internațional în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia, a fost depistată de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

La data de 2 octombrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița - Năsăud au depistat o femeie, de 53 de ani, din Reteag, care era urmărită internațional.

Pe numele celei în cauză, autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind condamnată la 9 ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni sexuale asupra minorilor, pe teritoriul Italiei.

Femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore.

Ulterior, la data de 3 octombrie a.c., femeia a fost prezentată judecătorilor Curții de Apel Cluj, care au dispus arestarea provizorie la domiciliu, pentru 15 zile, în vederea soluționării procedurii privind mandatul european de arestare.

Pentru depistarea femeii, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Inspectoratul General al Poliției Române.

COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE