Atenție la ceea ce postați în mediul online! Îndemnurile publice la săvârșirea unor infracțiuni pot atrage răspunderea penală.

În ultimele două luni, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au întocmit trei dosare penale în care sunt vizate patru persoane, ca urmare a unor postări și comentarii publicate pe rețelele de socializare, prin care acestea ar fi îndemnat la săvârșirea unor acte de violență.

În două dintre cazuri, față de persoanele cercetate a fost dispusă măsura reținerii. În toate cele trei cazuri, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și a faptelor.

Potrivit Codului penal, fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni constituie infracțiunea de instigare publică. Aceasta se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.

Mediul online nu înlătură răspunderea pentru conținutul publicat. Un mesaj, un comentariu sau o postare accesibilă publicului poate ajunge rapid la un număr mare de persoane, iar îndemnul public la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală poate avea consecințe juridice.

Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a îndemna public la comiterea unor infracțiuni.

Înainte de a publica sau distribui un astfel de conținut, gândiți-vă nu doar la impactul mesajului, ci și la consecințele juridice pe care acesta le poate genera.