OCTOMBRIE - Luna Conștientizării Cancerului de Sân

O rețea medicală națională se unește în jurul unui mesaj esențial: prevenția și depistarea precoce a cancerului de sân pot salva vieți!

Târgu Mureș, 1 octombrie 2026: Luna octombrie, Luna Conștientizării Cancerului de sân, este dedicată informării și conștientizării importanței prevenției și depistării precoce a uneia dintre cele mai frecvente forme de cancer în rândul femeilor și face un apel la acțiune pentru a îmbunătăți accesul la un diagnostic în timp util și la îngrijire de calitate.

Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor.

Tema propusă în acest an de Organizația Mondială a Sănătății poartă titlul 'Fiecare poveste este unică, fiecare călătorie contează' și recunoaște faptul că fiecare experiență legată de cancerul de sân este diferită. În spatele unui diagnostic se află o persoană, o familie și o provocare unică. Oamenii se pot confrunta cu provocări diferite în funcție de diagnostic, tratament, rețelele de sprijin și accesul la îngrijiri medicale.

Fiecare persoană afectată de cancerul de sân merită să fie susținută și tratată cu demnitate. Și fiecare om, indiferent de locul în care trăiește, ar trebui să aibă acces la îngrijirea de care are nevoie.

DARIA - un proiect național pentru prevenția și depistarea precoce a cancerului de sân

Proiectul DARIA, cod SMIS 352097, este unul dintre cele mai ample demersuri naționale dedicate dezvoltării și implementării unui program integrat de screening pentru cancerul de sân. Proiectul este coordonat de Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuță' din Cluj-Napoca și este implementat în parteneriat cu instituții medicale și academice, autorități și organizații care activează în domeniul sănătății.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș este partener în cadrul proiectului Daria și implementează și coordonează activitățile în Regiunea Centru (județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Sibiu și Mureș).

DARIA urmărește să contribuie la creșterea accesului femeilor, în special al celor din grupuri vulnerabile și dezavantajate socio-economic, la servicii de prevenție, screening și diagnostic precoce.

Prin proiect vor fi dezvoltate cinci centre regionale de prevenție, dintre care unul în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, vor fi utilizate unități mobile și vor fi derulate campanii de informare și educare în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în regiunea Centru. În același timp, proiectul include formarea personalului medical și dezvoltarea unui registru electronic interoperabil destinat programului de screening.

Obiectivul este ca femeile defavorizate socio-economic sau din comunități marginalizate să poată beneficia de un parcurs mai bine organizat, de la informare și mobilizare până la investigații și, atunci când este necesar, diagnostic și acces la servicii medicale.

În cadrul proiectului, 149.342 de persoane urmează să fie informate și mobilizate, iar 119.000 de femei vor beneficia de servicii de screening prin mamografie.

Luna Conștientizării Cancerului de Sân este o oportunitate de a transforma conștientizarea în acțiune:
- Creșterea gradului de conștientizare: Distribuirea de informații corecte despre cancerul de sân și despre importanța prevenției și depistării precoce (înainte de apariția simptomelor);
- Îmbunătățirea accesului: Eliminarea barierelor din calea diagnosticului precoce, în special pentru persoanele care trăiesc în medii unde accesul la servicii medicale este limitat.

Conf. Dr. Marian POP
Manager Proiect
Mariana MOLDOVAN-NEGOIȚÃ
Responsabil Informare și Publicitate