Ciprian Iacob (senator AUR): 'USR a avertizat ani întregi că 'vin rușii'. Acum, DIICOT confirmă că au ajuns chiar la USR'

'Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică împotriva adversarilor. Cine nu repeta discursul lor devenea 'putinist', 'omul Moscovei' sau 'pericol pentru Europa'. Acum, vedem că DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR.

Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița și consilier local la Târgoviște, a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT într-un dosar privind presupusa încălcare și eludare a sancțiunilor internaționale. Anchetatorii cercetează transferul unui utilaj industrial de aproximativ 1,75 milioane de euro, cu dublă utilizare, care ar fi trebuit să ajungă, prin intermediari, la o entitate din Belarus aflată sub sancțiunile Uniunii Europene.

Așadar, partidul care ani întregi a văzut 'oamenii Moscovei' în curtea altora a descoperit acum că are un vicepreședinte de filială reținut într-un dosar care privește tocmai presupusa eludare a sancțiunilor impuse unei entități din Belarus, un stat aliat cu Rusia lui Putin, cu o conducere pro-rusă. Asta se numește ipocrizie politică!

Când AUR vorbește despre interesul național, USR strigă 'pro-rușii!'. Când AUR critică o decizie europeană care afectează interesele României, USR strigă 'pro-rușii!'. Când cineva îndrăznește să aibă o altă opinie, USR scoate imediat etichetele de 'putinist' și 'pro-rus'. Dar când DIICOT ajunge la vicepreședintele propriei filiale, USR își amintește brusc de prezumția de nevinovăție și uită cu totul de eticheta de 'pro-rus'.

Acum USR are de dat explicații despre propriul om. Ce știa conducerea partidului despre activitatea vicepreședintelui USR Dâmbovița? Când a aflat și ce verificări a făcut? Iar dacă acuzațiile procurorilor se confirmă, ce măsuri concrete va lua conducerea USR dincolo de excluderea lui Alexandru Munteanu din partid? Pentru că o simplă excludere nu răspunde întrebărilor politice ridicate de acest caz și nu poate fi folosită pentru a închide subiectul. USR trebuie să explice public cum a ajuns un om cu relații în Belarus și Rusia să ocupe o funcție de conducere în partid.

Nu poți să joci ani la rândul rolul procurorului moral al României, să împarți adversarii între 'pro-europeni' și 'pro-ruși', iar când anchetatorii ajung în propria organizație să descoperi subit nuanțele, prudența și prezumția de nevinovăție', a declarat Ciprian Iacob, senator AUR.

Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor