Participarea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, la dezbaterea 'Black Sea security, energy, and connectivity', organizată de Atlantic Council, și la Gala Atlantic Council Global Citizen Awards 2026
Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a participat în contextul prezenței în delegația condusă de președintele României la Adunarea Generală a ONU, la două evenimente organizate de think tank-ul Atlantic Council of the United States: dezbaterea Black Sea security, energy, and connectivity și Gala Atlantic Council Global Citizen Awards 2026.
Dezbaterea Black Sea security, energy, and connectivity, desfășurată în data de 22 septembrie 2026, s-a axat pe rolul României în Marea Neagră în planul securității, energiei și conectivității, cu accent pe colaborarea cu SUA în aceste domenii.
Ministrul român al afacerilor externe a prezentat situația de securitate din Marea Neagră și implicațiile negative ale războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, dar și modalitățile prin care România, aliații și partenerii săi cooperează pentru protejarea teritoriului, populației și a infrastructurii critice. Ministrul român de externe a evidențiat intensificarea incidentelor cu drone care periclitează siguranța cetățenilor români, precum și a infrastructurii critice din Marea Neagră, subliniind importanța cadrului ONU pentru încheierea războiului, în baza dreptului internațional.
S-a referit la soluțiile concrete pe care România le adoptă la problemele de securitate din Marea Neagră. Astfel, România acționează pentru creșterea autonomiei energetice proprii și a regiunii, prin exploatările de gaz din Marea Neagră și dezvoltarea producției de energie nucleară, precum și prin dezvoltarea cooperării în domeniul energiei cu statele din Caucazul de Sud și prin facilitarea tranzitului produselor energetice ale SUA (gaz lichefiat) spre Europa. De asemenea, se lucrează concret pentru a valorifica potențialul Mării Negre de 'placă turnantă' pentru coridoarele de transport, inclusiv prin construirea de autostrăzi care să conecteze R. Moldova și Ucraina cu Europa Centrală și de Vest.
România asigură, totodată, rutele alternative de export al produselor alimentare ucrainene, prin portul Constanța și fluviul Dunărea. Având în vedere multitudinea direcțiilor de dezvoltare a potențialului energetic și de conectivitate al Mării Negre, ministrul român de externe a evidențiat necesitatea sporirii securității Mării Negre și a infrastructurii critice. În acest scop, România dezvoltă cooperarea cu Bulgaria, pentru operaționalizarea Hub-ului de securitate maritimă la Marea Neagră, menit să sporească cunoașterea situației maritime și reziliența regională și să faciliteze cooperarea și consolidarea capacităților în domeniul securității maritime. Grupul operativ de contracarare a minelor (MCM Black Sea), constituit de Forțele navale ale României, Bulgariei și Turciei, contribuie la diminuarea pericolului minelor la adresa navigației, urmând să se implice și în protejarea infrastructurii critice din Marea Neagră. Totodată, România își dezvoltă cooperarea cu statele din zona Mării Baltice pentru a învăța din experiența acestora în domeniul securității maritime, precum și cu alți aliați și parteneri interesați.
Ministrul afacerilor externe a menționat și investițiile de peste $2 miliarde de euro realizate de guvern în vederea dezvoltării portului Constanța, element de infrastructură cu dublă utilizare, esențial atât din punct de vedere al securității, cât și pentru tranzitul de cereale către Africa și Orientul Mijlociu.
În acest context, Oana Țoiu a evidențiat potențialul Parteneriatului Strategic România-SUA de dezvoltare a cooperării pentru consolidarea securității Mării Negre și valorificarea potențialului ei energetic și de conectivitate.
Oficialul român s-a referit la viziunea României asupra evoluției Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, în care securitatea este nucleul cooperării bilaterale și este completată în ultimul deceniu de dezvoltarea legăturilor economice și a contactelor inter-umane bilaterale. Din postura de poartă a Uniunii Europene către trei regiuni (Marea Neagră, Caucazul de Sud și Orientul Mijlociu), România poate contribui la un acces sporit al SUA în aceste spații de importanță strategică.
În planul relației bilaterale a pus accentul pe cooperarea în domeniul industriei de apărare. A explicat abordarea transatlantică a României, în care co-producția alături de companii occidentale, inclusiv americane, asigură beneficiile economice pentru susținerea nivelului de cheltuieli necesar apărării și descurajării pe Flancul Estic.
În domeniul energiei, a menționat oportunitatea de a pune bazele unui ecosistem energetic rezilient, care să nu depindă de furnizori nesiguri sau dispuși să instrumenteze dependențele de importuri. În acest sens, investițiile țării noastre în infrastructura energetică și în nodurile de conectivitate aferente Coridorului Vertical cu statele învecinate facilitează accesul LNG american în Europa și diversificarea surselor.
Ulterior dezbaterii Black Sea security, energy, and connectivity, Oana Țoiu a participat, la 23 septembrie 2026, și la Gala Atlantic Council Global Citizen Awards 2026, organizată în marja Adunării Generale a ONU.
Acest eveniment reprezintă un forum internațional major, reunind lideri politici, diplomați, personalități din domeniul academic și ONG-uri, în care sunt recunoscute contribuțiile persoanelor care se remarcă prin lideratul în conturarea unui viitor internațional mai bun. Ministrul român a salutat în mod special primirea premiului de către președintele Finlandei, Alexander Stubb, un susținător ferm al parteneriatului transatlantic și al multilateralismului.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media
Tel.: +40 21 431 1785
Mobil: +40 721 270 845
Web: www.mae.ro
E-mail: presa@mae.ro
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Uniunea Teatrală din România
Comunicat de presă - Uniunea Teatrală din România
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara
