Comunicat de presă privind semnarea Memorandumului de înțelegere și cooperare în domeniul electoral între Autoritatea Electorală Permanentă și Comisia Electorală Centrală a
Republicii Moldova
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Comisia Electorală Centrală (CEC) a Republicii Moldova au semnat astăzi, 22 septembrie 2026, un Memorandum de înțelegere și cooperare în domeniul electoral, în vederea aprofundării cooperării bilaterale în domeniul administrării alegerilor și referendumurilor și a sprijinirii parcursului european al Republicii Moldova.
Ceremonia de semnare a Memorandumului a avut loc la sediul Autorității Electorale Permanente din București. Documentul a fost semnat de către președintele instituției, domnul Adrian Țuțuianu, și de către președinta Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, doamna Angelica Caraman.
Evenimentul a fost precedat de o întrevedere oficială a conducerii celor două instituții, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile și perspectivele de consolidare a cooperării instituționale.
'Memorandumul semnat astăzi confirmă parteneriatul solid dintre cele două instituții și angajamentul Autorității Electorale Permanente de a pune la dispoziția colegilor din Republica Moldova experiența dobândită ca autoritate electorală a unui stat membru al Uniunii Europene. Suntem convinși că această cooperare va contribui la consolidarea integrității și rezilienței proceselor electorale din Republica Moldova, în acord cu standardele europene', a declarat președintele AEP, Adrian Țuțuianu, cu ocazia evenimentului.
Președinta Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, doamna Angelica Caraman, a mulțumit, la rândul său, pentru disponibilitatea AEP de a împărtăși cunoștințele și bunele practici dobândite în organizarea proceselor electorale și în aplicarea normelor europene în domeniu.
'Experiența Autorității Electorale Permanente este extrem de valoroasă pentru noi, în contextul în care Republica Moldova își armonizează cadrul electoral cu acquis-ul Uniunii Europene. Acest Memorandum ne oferă un cadru concret de lucru pentru a face alegerile din țara noastră mai sigure, mai transparente și mai rezistente la amenințările actuale', a afirmat doamna Angelica Caraman.
Memorandumul semnat astăzi reînnoiește cadrul de cooperare dintre cele două instituții, stabilit prin acordul de colaborare în domeniul electoral încheiat de Autoritatea Electorală Permanentă și Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova la 11 noiembrie 2019
La aproape șapte ani de la semnarea acestuia, noul document consolidează și extinde cooperarea bilaterală, adaptând-o unui context profund schimbat: obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, amplificarea amenințărilor la adresa integrității proceselor electorale, inclusiv a atacurilor cibernetice și a campaniilor de dezinformare, precum și intrarea în vigoare a noilor reglementări europene în materie electorală.
Documentul de cooperare semnat astăzi recunoaște valoarea experienței acumulate de AEP în calitate de autoritate electorală a unui stat membru al Uniunii Europene, precum și oportunitatea valorificării acesteia în sprijinul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.
Memorandumul vizează, printre altele, creșterea capacității instituționale a celor două organisme de management electoral, protecția drepturilor electorale ale cetățenilor, inclusiv ale grupurilor vulnerabile, dezvoltarea tehnologiilor inovatoare, digitalizarea proceselor electorale și asigurarea securității cibernetice, perfecționarea legislației naționale privind alegerile și referendumurile, precum și dezvoltarea profesională a specialiștilor implicați în organizarea scrutinurilor.
O componentă centrală a Memorandumului o reprezintă sprijinirea procesului de armonizare a cadrului normativ electoral al Republicii Moldova cu acquis-ul Uniunii Europene și cu standardele și bunele practici europene în materie electorală. Totodată, cele două instituții vor facilita schimbul de experiență și de bune practici în domenii vitale pentru consolidarea integrității, precum finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, transparența publicității politice, protecția datelor, accesibilitatea proceselor electorale și organizarea votării cetățenilor aflați în afara țării, și vor identifica oportunități de participare comună la programe, proiecte și inițiative europene și internaționale.
Cooperarea se va concretiza prin vizite de studiu, consultări, seminare și conferințe comune, participarea la observarea alegerilor și referendumurilor, precum și prin acordarea de expertiză și consultanță de specialitate, inclusiv pentru analiza comparativă a legislației electorale și elaborarea propunerilor de armonizare cu cadrul juridic european. Memorandumul este valabil pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii automate pentru încă trei ani.
Ceremonia de semnare a avut loc în contextul vizitei de studiu pe care delegația Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova o realizează la AEP în perioada 22-25 septembrie 2026.
Vizita de studiu este realizată în cadrul proiectului 'Protejarea democrației și integrității electorale a Republicii Moldova', implementat de Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA), cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene.
Pe parcursul vizitei, membrii delegației moldovene vor participa la sesiuni de lucru cu specialiști ai AEP dedicate tehnologiilor informaționale și digitalizării proceselor electorale, securității cibernetice și rezilienței infrastructurii electorale, precum și cadrului legislativ în materie electorală, cu accent pe implementarea Regulamentului (UE) 2024/900 privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică. La discuțiile pe această temă vor lua parte și reprezentanți ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) și ai Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), fiind abordate prevenirea și contracararea dezinformării în context electoral, precum și lecțiile învățate în urma scrutinurilor recente din România.
Vizita se va încheia vineri, 25 septembrie 2026, cu o sesiune de concluzii în cadrul căreia vor fi stabilite domeniile prioritare pentru cooperarea ulterioară și primele acțiuni care vor fi realizate în baza Memorandumului semnat astăzi.
Direcția comunicare și relații publice
Comunicat de presă - Autoritatea Electorală Permanentă

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
Comunicat de presă - Poliția Română de Frontieră
Comunicat de presă - Poliția Română de Frontieră
Comunicat de presă - Consiliul Național al Audiovizualului
Comunicat de presă - Consiliul Național al Audiovizualului
Comunicat de presă - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Comunicat de presă - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
Comunicat de presă - Alpin Film Festival
Comunicat de presă - Alpin Film Festival
Comunicat de presă - Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Comunicat de presă - Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
