Vicențiu Mocanu anunță: dl Petre Dinescu, fostul președinte al Tribunalului Vâlcea, se alătură proiectului AUR Râmnicu Vâlcea.
'Este una dintre cele mai fericite zile de când am intrat în politică'
Vicențiu Mocanu anunță alăturarea dl Petre Dinescu, fost președinte al Tribunalului Vâlcea, proiectului AUR Râmnicu Vâlcea.
'Este una dintre cele mai fericite zile de când am intrat în politică. Mă simt profund onorat că domnul Petre Dinescu a ales să se alăture echipei și proiectului pe care îl construim la Râmnicu Vâlcea. Domnul Petre Dinescu este unul dintre cei mai longevivi președinți ai Tribunalului Vâlcea și are în spate o carieră remarcabilă în magistratură. Experiența sa profesională și parcursul său în sistemul judiciar îi conferă o autoritate importantă în comunitatea noastră.
Venirea sa aduce organizației AUR Râmnicu Vâlcea experiență, credibilitate și greutate. Pentru mine, faptul că un om cu un asemenea parcurs profesional alege să vină alături de proiectul nostru reprezintă o mare onoare și, în același timp, o responsabilitate. Această decizie mă obligă la mai mult. Mă obligă să muncesc mai mult și să construiesc mai departe cu seriozitate și pe mine și pe domnul Mîndrescu căruia îi mulțumesc pentru prezența și suportul constant dat nouă. Faptul că oameni de o asemenea valoare aleg să ni se alăture mă face să cred că tot ceea ce am făcut până acum a meritat și că direcția pe care am ales-o este una corectă. Cred că venirea domnului Petre Dinescu va reprezenta și un semnal pentru foarte mulți oameni din Râmnicu Vâlcea. Mă aștept ca această decizie să fie urmată și de alți oameni cu experiență, cu valoare profesională și cu dorință de implicare în comunitate. Ținta mea este clară. Vreau ca organizația AUR Râmnicu Vâlcea să ajungă între primele trei organizații AUR din România. Este un obiectiv ambițios, dar cred că avem oamenii, energia și determinarea necesare pentru a-l atinge. Le mulțumesc colegilor vechi și noi care, zi de zi, se implică alături de mine în acest proiect. Fără munca lor, fără seriozitatea lor și fără timpul pe care îl investesc în această organizație, nu am fi ajuns aici. Vineri, 18 septembrie, am organizat o întâlnire festivă dedicată noilor membri ai organizației AUR Râmnicu Vâlcea. Am avut alături oameni cu experiență, tineri și membri care construiesc acest proiect încă de la început. Am înmânat diplome și carduri de membru și am discutat despre următoarea etapă în dezvoltarea organizației.
Le mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat proiectului nostru în ultima perioadă, dar și celor care au fost alături de noi încă de la început. Fiecare om care vine în această echipă contribuie la ceea ce construim. Pentru mine, această zi rămâne una dintre cele mai fericite zile de când am intrat în politică. Venirea domnului Petre Dinescu este o onoare și mă obligă să merg mai departe cu și mai multă responsabilitate, alături de o echipă în care cred.'
Vicențiu Mocanu AUR Râmnicu Vâlcea
Comunicat de presă - AUR Râmnicu Vâlcea

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
