Precizări suplimentare ale Camerei de Comerț și Industrie a României privind deplasările externe
București, 8 septembrie 2026: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) face următoarele precizări cu privire la comentariile apărute în spațiul public referitoare la o deplasare externă efectuată la data de 8 iulie 2026.
CCIR regretă politizarea dezbaterii publice pe această temă și dorește să asigure presa și opinia publică de faptul că singurul obiectiv al deplasării cu durata de câteva ore a fost atragerea de investiții străine în România.
Am considerat că merită să facem un astfel de efort financiar și logistic pentru a prezenta unor investitori de calibru avantajele de a investi în România, în condițiile în care percepția externă este negativ afectată de neclarități referitoare la legislația muncii, precum și la stabilitatea cadrului juridic și fiscal.
Reiterăm că toate cheltuielile instituției, inclusiv cele aferente deplasărilor externe, sunt susținute din venituri proprii.
Menționăm, de asemenea, că în aceste situații tariful se calculează pe ore de zbor și este identic indiferent de numărul persoanelor aflate la bord, fără alte costuri suplimentare.
Comunicat de presă - Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Brigada 15 Mecanizată ''Podu Înalt''
Comunicat de presă - Brigada 15 Mecanizată ''Podu Înalt''
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Senat
Întrevederea președintelui Comisiei pentru apărare, senatorul Silviu-Iulian Coșa, cu E.S. Giles Matthew Portman, Ambasadorul Regatului Unit în România Luni, 21 septembrie a.c., președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, senatorul Silviu-Iulian Co
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
