ARESTARE PREVENTIVÃ - VIOLENȚÃ STRADALÃ CU FOLOSIREA UNOR ARME
La data de 02.09.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a solicitat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București luarea măsurii arestării preventive față de doi inculpați, pe o durată de 30 de zile, de la data de 02.09.2026 și până la data de 01.10.2026 inclusiv, propunere ce a fost admisă.
În cursul aceleiași zile s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburare a ordinii și liniștii publice.
În urma coroborării mijloacelor de probă administrate a fost reținută următoarea situație de fapt:
Pe fondul unui conflict spontan, în cursul nopții de 02.09.2026 și în timp ce se aflau pe o stradă din mun. București, sec. 5, inculpații le-au agresat fizic pe persoanele vătămate, respectiv le-au lovit, de mai multe ori, cu pumnii și cu picioarele la nivelul corpului, iar unul dintre inculpați a înjunghiat-o pe una dintre persoanele vătămate cu un briceag la nivelul piciorului, cauzându-le astfel leziuni pentru care ambele persoane vătămate au necesitat circa 10 zile de îngrijiri medicale. În acest mod, ambii inculpați au tulburat ordinea și liniștea publică, generând teamă și indignare în rândul persoanelor prezente.
Cercetările sunt efectuate în continuare de către Secția 19 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.
Precizăm că aceste activități corespund obiectivelor asumate de Ministrul Public și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Brigada 15 Mecanizată ''Podu Înalt''
Comunicat de presă - Brigada 15 Mecanizată ''Podu Înalt''
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Senat
Întrevederea președintelui Comisiei pentru apărare, senatorul Silviu-Iulian Coșa, cu E.S. Giles Matthew Portman, Ambasadorul Regatului Unit în România Luni, 21 septembrie a.c., președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, senatorul Silviu-Iulian Co
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
