PSD Blochează Legea Salarizării, iar România pierde 770 de milioane de Euro din PNRR
PSD blochează cu bună știință adoptarea Legii salarizării unitare, iar România e în pericol iminent de a pierde aproximativ 770 de milioane de euro prin neîndeplinirea jalonului aferent din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Când refuzi și tergiversezi în mod repetat, așa cum a făcut și face PSD, chiar și cu 5 zile înaintea termenului-limită de închidere a jalonului, concluzia e clară: PSD nu vrea legea salarizării unitare.
Amânările PSD nu sunt și n-au fost niciodată motivate de găsirea unei soluții legislative mai bune; aceste amânări au reprezentat strategia cinică a PSD de a forța ratarea legii.
PSD a înșelat cetățenii României, partidele pro-europene, precum și pe președintele României, în fața căruia și-a asumat susținerea integrală a actelor normative din PNRR. Reamintim că PSD a condus Ministerul Muncii timp de aproape cinci ani, perioadă în care miniștrii partidului NU au finalizat legea salarizării unitare din PNRR.
PSD se face astfel vinovat de 3 lucruri grave în legătură cu această lege:
Menținerea unui sistem de salarizare inechitabil, care afectează sute de mii de angajați din sectorul de stat
Pierderea banilor europeni din PNRR aferenți legii salarizării
Promovarea unor promisiuni fără acoperire, care împing România spre deficite bugetare severe în anii următori, cu dobânzi ruinătoare și degradarea ratingului de țară.
Precizăm că legea salarizării unitare nu este doar un jalon PNRR. România are nevoie de ea pentru a corecta inechitățile salariale acumulate în sectorul public, pentru a introduce reguli clare și pentru a lega salarizarea de responsabilitate, complexitatea muncii și performanță. Actualul proiect face aceste lucruri fără să arunce din nou bugetul în dezechilibre multianuale puternice și fără să sacrifice investițiile statului.
Reamintim românilor că există un proiect de lege privind salarizarea elaborat de Ministerul Muncii în dialog cu partidele parlamentare și sub patronajul Administrației Prezidențiale, iar acest proiect îndeplinește cerințele jalonului din PNRR și ține cont de constrângerile financiare existente.
PNL susține acest proiect și invită toate partidele parlamentare să-l susțină, astfel încât el să poată fi depus și votat în Parlament fie și pe ultima sută de metri, în această săptămână.
Comunicat de presă - Partidul Național Liberal

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Fundația Culturală 'Camil Petrescu'
Comunicat de presă - Fundația Culturală 'Camil Petrescu'
Comunicat de presă - Deputat Ovidiu-Vasile Cîmpean, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene (Grup PNL)
Comunicat de presă - Deputat Ovidiu-Vasile Cîmpean, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene (Grup PNL)
Comunicat de presă - Consiliul Național al Audiovizualului
Ședința publică a CNA din 22.09.2026 Întrunit în ședința publică din data de 22.09.2026, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcțiile Monitorizare și Control ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a decis să sancționeze postul TELE EUROPA NOVA TM (Timișoara) cu amendă de 20.000 de lei pentru emisiunea 'În spa
Comunicat de presă - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni lansează campania de informare 'România, mai aproape de tine' Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) lansează astăzi, 22 septembrie, campania 'România, mai aproape de tine', un proiect propriu de informare publică dedicat românilor din afara granițelor țării. Campania își propune să faciliteze
