Președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Ucraina din Parlamentul României, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a participat luni, 24 august, la festivitățile oficiale dedicate Zilei Independenței Ucrainei, desfășurate în Piața Sofia din Kiev. Parlamentarul român a fost prezent la evenimente alături de colegii din conducerea Congresului Mondial al Ucrainenilor.

La festivități au participat președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, prima doamnă a României, Mirabela Grădinaru, precum și numeroși lideri europeni, care au transmis mesaje de solidaritate și sprijin pentru poporul ucrainean.

Prezența la Kiev a reprezentat, pentru Nicolae-Miroslav Petrețchi, atât o reafirmare a sprijinului României pentru Ucraina, cât și un prilej de a sublinia necesitatea încheierii războiului printr-o soluție de pace bazată pe dreptul internațional.

'Războiul trebuie oprit. Pacea trebuie să fie cuprinzătoare, justă și durabilă, bazată pe principiile Cartei ONU, pe dreptul internațional și susținută de garanții de securitate solide și credibile pentru Ucraina', a transmis deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Reprezentantul minorității ucrainene în Camera Deputaților a evidențiat, totodată, rolul important al României în sprijinirea Ucrainei și în consolidarea relațiilor dintre cele două state. În acest context, Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat și contribuția Uniunii Ucrainenilor din România, pe care o consideră o veritabilă punte de legătură între România și Ucraina și un factor important în apropierea celor două popoare.

'În aceste momente dificile, mesajul meu este unul clar: solidaritatea dintre țările și comunitățile noastre este esențială pentru construirea unui viitor bazat pe pace, securitate și prosperitate', a conchis deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Deputat Nicolae-Miroslav Petrețchi
(Grupul parlamentar al minorităților naționale)