În 1989, regimul Ceaușescu și Securitatea au încercat să îngenuncheze Timișoara prin sânge și teroare. Peste o sută de oameni au murit și peste trei sute au fost răniți protestând pentru a fi liberi. Pe treptele Catedralei închise a curs sângele unor oameni care au avut curajul să spună NU unui regim criminal.
După Revoluție, principiile Proclamației de la Timișoara au fost călcate în picioare, iar cei care le-au proclamat au fost hărțuiți și discreditați. Timp de peste trei decenii, Timișoara a fost obligată să lupte pentru fiecare proiect, pentru fiecare investiție, pentru fiecare bucată de infrastructură.
Am fost blocați. Am fost subfinanțați. Am fost pedepsiți. Pentru că suntem altfel!
Astăzi, moștenitorii politici ai Partidului Comunist și ai Securității cred că pot termina ceea ce predecesorii lor n-au reușit.
Decizia CCR prin care principiul neretroactivității este anulat încalcă Constituția și regulile statului de drept. Astăzi ținta este Dominic Fritz și votul timișorenilor. Mâine poate fi oricine refuză să se supună.
Când dreptul este schimbat pentru a elimina adversarii politici, când regulile pot fi rescrise retroactiv, iar instituțiile statului sunt folosite împotriva celor incomozi, nu mai vorbim despre o simplă dispută juridică.
Vorbim despre folosirea instituțiilor statului ca instrumente de represiune politică.
Orașul Libertății nu a tăcut în 1989. Nu a tăcut când idealurile Revoluției au fost trădate. Și nu va tăcea nici acum!
Societatea Timișoara
Federația Inițiativa Timișoara
Asociația Tineri Liberi
Comunicat de presă - Societatea Timișoara

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Consiliul Județean Sibiu
Comunicat de presă - Consiliul Județean Sibiu
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu
Declarație de presă - Deputat Ariana-Oana Bucur (PSD)
Declarație de presă - Deputat Ariana-Oana Bucur (PSD)
Comunicat de presă - Președintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă, Mihail Neamțu
Comunicat de presă - Președintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă, Mihail Neamțu
Declarație de presă - Deputat Petru-Bogdan Cojocaru (PSD)
Declarație de presă - Deputat Petru-Bogdan Cojocaru (PSD)
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Comunicat de presă - Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură
Comunicat de presă - Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură
