'Designer la ville' sau cum construim orașele în care trăim, 10-21 iunie 2026

Cu ocazia Bucharest Design Festival, Institutul Francez din România lansează programul 'Designer la ville', o inițiativă care se înscrie în lunga istorie a schimburilor franco-române în domeniul urbanismului și arhitecturii, începând din secolul al XIX-lea. Această relație intelectuală și culturală rămâne vie și astăzi, ancorată în provocările contemporane ale orașelor - regenerare urbană, incluziune socială, inovare teritorială, tranziție ecologică.

Prin intermediul unei delegații de arhitecți și designeri francezi, precum și al unor conferințe despre design ca motor al transformării teritoriilor, Franța se integrează pe deplin în «living lab-ul» urban reprezentat de Bucharest Design Festival. Obiectivul este dublu: afirmarea expertizei franceze ca referință pe scena internațională a designului și arhitecturii și crearea de legături durabile între profesioniști și instituțiile de învățământ superior din Franța și România.

În acest context, Institutul Francez propune, în cadrul secțiunii Global Industry TALKS a festivalului Bucharest Design, trei întâlniri cu arhitecți și designeri francezi:

- Pe 10 iunie de la ora 19 la Institutul francez pe Dacia, 77, Anda Zota, arhitect, redactor-șef Igloo în dialog cu Olivier Peyricot (designer, cercetator, curator) despre tinerii designeri francezi și noile tendinte. Un dialog despre designul experimental, critic și angajat, în care cercetarea alimentează reflecția asupra modului nostru de viață.

- Pe 12 iunie de la ora 11 la Modul Cărturești arhitectură, Olivier Peyricot, designer-cercetător, curator, vorbește despre «Noile orizonturi ale designului francez».

- Pe 12 iunie de la ora 12 tot la Modul Cărturești Andreas Kofler, architect urbanist, scriitor și curator (co-curator BETA Timișoara) vorbește despre «În practică - spre deosebire de 'în teorie'». Va interveni în binom cu Andreas Kofler și Tudor Vlăsceanu, co-curator BETA Timișoara.

De pe 10 iunie la Institutul francez de pe Dacia, 77 puteți vedea și expoziția 'Noi actori / noi teritorii ale designului francez' (curator: Olivier Peyricot). Expoziția prezintă 10 portrete ale unei generații de designeri angajați în noi strategii de proiectare, în cadrul cărora cercetările lor în domeniul designului încearcă să răspundă nevoilor unei societăți aflate în criză.

Designul transformă orașele și modul nostru de viață.

'Designer la ville' oferă un spațiu de dialog și reflecție asupra orașelor în care locuim și pe care le construim împreună.

Organizatori: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România

Partener principal: ORANGE

Parteneri : The Institute, Bucharest Design Festival

Parteneri media: RFI, Igloo

Acțiune susținută de Ministerul Europei și Afacerilor Externe și de Institutul Francez în cadrul strategiei de export a industriilor culturale și creative la nivel internațional.