În data de 06 iunie a.c., între orele 05.00-18.00, se va desfășura evenimentul sportiv Crosul Național 'Ziua Olimpică', în Municipiul București.

Traseu competiție pentru categoriile 6-8 ani și 10-11 ani: START str. Alexandru Constantinescu - dreapta Piața Arcului de Triumf - dreapta Șos. Pavel D. Kiseleff - întoarcere 180 grade la intersecția cu str. Uruguay (fără afectarea traficului rutier din intersecție) - retur.

Traseu competiție pentru categoriile 12-14 ani, 15-19 ani și +20: START str. Alexandru Constantinescu - dreapta Piața Arcului de Triumf - dreapta Șos. Pavel D. Kiseleff - întoarcere 180 grade la intersecția cu str. Arhitect Ioan Mincu (fără afectarea traficului rutier din intersecție) - retur.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, traficul rutier se va restricționa gradual, pe traseul de alergare și străzile care acced în acesta, după cum urmează:

- în perioada 05.06.2026, ora 18:00-06.06.2026, ora 18:00 - str. Alexandru Constantinescu;

- în data de 06.06.2026, între orele 07:00-15:00 - Șos. Pavel D. Kiseleff, segmentul cuprins între Arcul de Triumf și str. Arh. Ion Mincu (fără afectarea intersecției);

- în data de 06.06.2026, între orele 08:30-15:00 - Piața Arcului de Triumf și Bd. Mareșal Alexandru Averescu.

Traficul rutier se va realiza dinspre Piața Presei Libere către Bd. Constantin Prezan și invers, iar pe Șos. Pavel D. Kiseleff, între Arcul de Triumf și str. Arh. Ion Mincu, se va asigura o bandă de circulație pentru autospecialele destinate situațiilor de urgență și riverani.

Rute alternative:

- Șos. București-Ploiești - Bd. Aerogării - Str. Nicolae G. Caramfil - Bd. Aviatorilor - Piața Victoriei;

- Bd. Ion Mihalache - Bd. Banul Manta - Șos. Nicolae Titulescu - Piața Victoriei - Bd. Iancu de Hunedoara - Șos. Ștefan cel Mare.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier și de prevenire a accidentelor de circulație. Totodată solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staționeze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.

Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenția de a traversa.