Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat marți că, după ce a ajuns la Palatul Victoria, s-a întâlnit cu fostul premier Ilie Bolojan, căruia i-a mulțumit pentru discuția purtată.
'Am venit aici, la Guvern. Am avut o întâlnire cu premierul Bolojan, căruia îi mulțumesc pentru discuția pe care care am avut-o. Apoi am avut prima ședință de Guvern. A fost o ședință scurtă, pentru organizarea activității guvernamentale în perioada imediat următoare. Ne vom întâlni des alături de miniștrii pe care i-ați văzut. Unii dintre ei vin din PSD, ceilalți sunt din zona independentă. Ne vom întâlni des pentru că sunt multe probleme pe care trebuie să le rezolvăm și trebuie să le rezolvăm urgent', a spus Niculescu, în cadrul conferinței de presă susținute după prima ședință a noului Guvern.
Printre problemele care trebuie rezolvate urgent, a menționat - rectificarea bugetară, bugetul pentru 2027, precum și pregătirea pentru sezonul de iarnă.
'După aproape șase luni de criză politică s-au adunat multe urgențe care pot fi rezolvate de un Guvern cu puteri depline', a arătat el. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Luca Niculescu s-a întâlnit cu Ilie Bolojan la Palatul Victoria

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

