Mijlocașul Jude Bellingham (Real Madrid) l-a catalogat pe Harry Kane drept cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia, după ce atacantul a egalat recordul de selecții în echipa națională de fotbal, transmite DPA

Kane a egalat recordul deținut de Peter Shilton, de 125 de selecții, cu prilejul meciului de marți împotriva Cehiei din Liga Națiunilor și a reușit acest lucru în stilul său caracteristic cu două goluri și o pasă decisivă în victoria cu scorul de 3-0.

Atacantul de 31 de ani, care are în prezent 91 de goluri marcate pentru națională, ar putea deveni în noiembrie unicul deținător al recordului de selecții, iar Bellingham consideră că niciun jucător nu a purtat tricoul primei selecționate cu mai mult merit decât Harry Kane.

''Pentru mine el este cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Anglia și este un model de comportament extraordinar, o ființă umană extraordinară și ai ocazia să înveți de la el zi de zi'', a subliniat Jude Bellingham.

''Nimic din ceea ce el face nu mă mai surprinde, cu siguranță'', a adăugat starul echipei Real Madrid.

''Un asemenea model de comportament, un asemenea tip extraordinar, iar eu sunt onorat să împart terenul cu el'', a Bellingham.

''Așa cum am spus înainte, tot ceea ce face, el merită. Lucrează atât de mult ca să reușească și este un tip foarte onest. A reușit două goluri, dar cel mai important lucru este că a egalat astăzi recordul deținut de Peter Shilton'', a adăugat jucătorul lui Real.

Anglia a câștigat trei din meciurile din Liga Națiunilor, cele două împotriva Cehiei și cel cu naționala Croației, cu un scor total de 12-0, încercând să țină piept campioanei mondiale Spania în meciul pierdut cu 2-3.

Chiar dacă pe durata acestor patru meciuri din Liga Națiunilor Anglia a primit anumite critici publice, Bellingham consideră că echipa s-a descurcat bine.

''Consider că pe durata unui cantonament mai lung avem posibilitatea să ne unim și să ne conectăm petrecând mai mult timp împreună'', a spus acesta, adăugând că ''în cele din urmă acest lucru se vede pe teren''.

''Uneori este greu când sunt doar două meciuri pentru a ne concentra pe deplin, iar apoi ne despărțim din nou. A fost plăcut. A fost foarte, foarte bine'', a mai spus Bellingham. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)