Polițiștii au găsit în mașina unui bărbat, care circula pe Autostrada A1, un pachet cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special amenajat lângă schimbătorul de viteze.

'La data de 3 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri mare risc. Măsura a fost luată după ce, în ziua de 02.10.2026, inculpatul a fost prins în flagrant, pe Autostrada A1, în timp ce transporta și deținea în vederea comercializării cantitatea de aproximativ 1 kilogram cocaină. Substanțele stupefiante au fost găsite ascunse într-un compartiment special amenajat în acest scop', transmite luni DIICOT.

Anchetatorii au dat publicității momentul în care polițiștii extrag drogurile din acel compartiment.

Ulterior, un judecător de la Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost efectuate împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Acțiunea a fost realizată de polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Brigada Autostrăzi - Biroul de Poliție Autostrada A1. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)