Autoritățile australiene investighează presupusele legături cu țara ale copilotului unui zbor Flydubai care a atacat pilotul în timpul unui traseu către Israel, într-un caz care este de asemenea investigat de autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) și Arabia Saudită, relatează luni EFE.
Poliția Federală Australiană (AFP) a confirmat că Echipa Comună de Contraterorism din Victoria, formată din AFP, poliția din Victoria și Organizația Australiană de Informații și Securitate (ASIO), investighează presupusele legături ale bărbatului cu Australia după o ședere în țară dezvăluită de presa locală.
Potrivit informațiilor publicate de mass-media locale, copilotul, identificat de mai multe surse drept Hamam al Hammami din Oman, a obținut o viză de student în 2014 și a studiat în Australia între 2015 și 2017, astfel încât poliția va investiga dacă acesta s-a radicalizat în timpul șederii sale.
Viza inculpatului a fost anulată în 2019 după ce acesta nu s-a mai înscris la un curs, potrivit unor surse citate de canalul public ABC.
Incidentul a avut loc în timpul unui zbor Flydubai cu destinația Tel Aviv, care transporta 174 de persoane.
Potrivit procuraturii generale din EAU, copilotul l-a atacat pe căpitan cu un topor de urgență și a încercat să preia controlul avionului, care a ajuns să piardă aproape 4.300 de metri altitudine în mai puțin de 30 de secunde.
Pasagerii și ceilalți membri ai echipajului au reușit să îl controleze pe atacator, în timp ce pilotul Smit Machchhar a reușit să deschidă ușa cabinei, deși era rănit. Aeronava a fost deviată și a aterizat de urgență la Tabuk, în nord-vestul Arabiei Saudite.
Cazul a ridicat, de asemenea, întrebări despre controalele de securitate și procesele de selecție ale companiilor aeriene.
Al Hammami a urmat anterior un curs de management în aviație la distanță la Buckinghamshire New University, deși instituția britanică a clarificat că acesta nu a primit acolo instruire ca pilot.
De asemenea, Royal Air Maroc a confirmat că acesta a finalizat în 2025 o perioadă de pregătire teoretică de trei luni în cadrul unui proces de selecție, dar că în final nu a fost angajat.
Investigațiile urmăresc să stabilească circumstanțele și posibilul mobil al atacului, precum și să determine dacă copilotul a acționat singur sau avea legături cu grupări extremiste. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu)
Flydubai/Australia investighează presupusele legături cu țara ale copilotului care a încercat să deturneze un zbor cu destinația Israel

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

