Președinta Biroului Național al Partidului Umanist Conservator Liberal (PUCL), europarlamentarul Maria Grapini, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că organizația județeană Timiș a formațiunii are o acoperire cu filiale a 40% din localități, obiectivul fiind ca până în alegerile din 2028 procentul să ajungă la 80%.
Grapini a afirmat că își dorește filiale puternice, care să poată prezenta liste complete de candidați pentru alegerile locale, dar care să conteze pentru rezultatul partidului în următoarele alegeri parlamentare.
'Vrem să creștem numărul de consilieri locali, acum avem 27, am reușit să acoperim și orașe, la orașul Sânnicolau Mare avem trei consilieri, unde nu aveam niciun până acum, avem la Buziaș, Recaș. (...). Vreau să avem un partid care în alegerile viitoare parlamentare să fie pe cont propriu. Calitatea actualului Parlament este - după o analiză făcută - de foarte joasă calitate și atunci nu poți avea politici publice bune, dacă structura Parlamentului nu este făcută din oameni care să aibă pregătire profesională, experiență bună, moralitate și să ții la țara ta. Nu se poate să mergi în străinătate și să pledezi împotriva țării tale, să ceară sancțiunea țării sale', a spus Maria Grapini.
Totodată, eurodeputatul a subliniat că, într-o democrație, premierul și parlamentarii trebuie să discute cu asociațiile profesionale de ramură, cu patronatele și cu sindicatele, nu punctual cu o singură firmă, pentru că 'nu orice firmă mică poate ajunge în biroul premierului'.
De asemenea, ea s-a referit și la 'deficitul de informație' și de pregătire din țara noastră cu privire la viitoare reglementări europene importante, cum ar fi regulamentul vamal ori directiva referitoare la apele uzate, care ar avea un impact foarte mare asupra fabricilor producătoare de medicamente.
'Dacă România nu își va dota cu echipamente de control a conținutului produsului toate punctele vamale (...), vom ajunge pubela celorlalți (...) Mai avem de anul viitor Directiva pe apele uzate, România are 55 de fabrici de medicamente și va fi un impact foarte mare asupra lor. Am cerut Comisiei Europene reluarea Directivei, să o readaptăm la solicitările industriei. Dacă nu ai un sistem de colectare a medicamentelor expirate, nu producătorul este vinovat', a mai afirmat europarlamentarul Maria Grapini. AGERPRES / (A - redactor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
Timiș: Maria Grapini afirmă că obiectivul PUCL în județ e ca în 2028 să aibă filiale în 80 % dintre localități

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

