Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, s-a întâlnit vineri cu reprezentanții asociațiilor de elevi și părinți, cu care a convenit introducerea unui amendament în actul normativ, astfel încât ținuta specifică fiecărei școli să fie stabilită cu implicarea totală a elevilor.
'Legea uniformei - un pas necesar pentru educație. Astăzi, la Senat, am avut o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanții Consiliului National al Elevilor și ai asociațiilor de părinți. Din partea CNE au participat Mihnea Haiduc, Bogdan Enache, Bogdan Gogan și Anda Șinca, iar din partea asociațiilor de părinți au fost prezenți Sorin Berilă (asociația Alianța părinților), Eugen Ilea (Federația părinților - PRO EDU) și Valentin Ilie, Sorin Panait, Ioan Rotaru (Federația Națională a Părinților-EDUPART). Am fost bucuros sa constat ca opiniile noastre nu erau, de fapt, atât de divergente pe subiectul ținutei școlare și că, așa cum bănuiam, acest fals conflict a fost alimentat de cei care, de regulă, seamănă doar discordie', a scris Zamfir pe Facebook.
El a adăugat că a fost total de acord și va susține sub formă de amendament la Camera Deputaților solicitarea elevilor și părinților ca aspectul uniformei fiecărei școli să rezulte prin implicarea totală a elevilor.
'În același timp, elevii consideră că problemele educației sunt multiple și că introducerea ținutei obligatorii nu este neapărat o prioritate. Regret că discuția de azi nu a avut loc mai devreme, ne-ar fi scutit de atâta agresivitate din partea celor care nu doresc decât să propage ura și dezbinarea! În egală măsură, le mulțumesc reprezentanților părinților pentru aportul pe care l-au avut la această discuție extrem de onestă și constructivă! E limpede că problemele educației sunt numeroase și grave și cu toții suntem de acord că nu impunerea ținutei obligatorii le rezolvă pe toate, însă este un pas necesar', a conchis Zamfir.
Senatul a adoptat, pe 22 septembrie, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. Propunerea legislativă modifică și completează Legea învățământului preuniversitar 198/2023. Potrivit noilor prevederi, elevii au obligația să se prezinte la cursuri în uniformă școlară, conform regulamentului unității de învățământ preuniversitar. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Uniformele școlare, stabilite cu implicarea elevilor: amendament anunțat de Daniel Zamfir (PSD)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

