Poliția spaniolă a anunțat joi că a arestat un tânăr în vârstă de 16 ani, cu cetățenie română, suspectat a fi principalul operator al unei grupări de hackeri numită KillSec, ca parte a unei investigații europene privind circa 1.000 de atacuri ransomware comise în ultimii doi ani, transmite Reuters.
Tânărul a fost arestat în orașul Alicante (sud-estul Spaniei), a anunțat poliția spaniolă într-un comunicat.
El este bănuit a fi ''administratorul'' KillSec, a declarat un purtător de cuvânt al Europol, organizația de poliție europeană.
În acest dosar au mai fost arestate două persoane, una în Marea Britanie și cealaltă în România, a adăugat purtătorul de cuvânt. O cerere de extrădare a fost emisă de autoritățile din Puerto Rico pe numele bărbatului arestat în Marea Britanie.
O a patra persoană, care a împlinit 18 ani în luna august, fiind minor la data comiterii unora dintre fapte, a fost identificat, fără a fi arestat.
Forțele de poliție au percheziționat opt locuințe în Spania, Grecia, România și Marea Britanie, unde au confiscat bunuri și au prelevat probe. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu)
Presupusul administrator al grupării de hackeri KillSec, un român în vârstă de 16 ani, a fost arestat în Spania

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

