Prim-ministrul irakian Ali al-Zaidi a anunțat joi prelungirea până la 30 iunie 2027 a datei limită pentru dezarmarea facțiunilor proiraniene prezente pe teritoriul țării, a doua zi după retragerea coaliției anti-jihadiste conduse de SUA, relatează AFP.
O plecare calificată drept 'victorie istorică' de Gardienii Revoluției, puternica forță armată a Republicii Islamice Iran, în război împotriva SUA de la sfârșitul lui februarie.
'Expulzarea SUA din Irak este fructul hotărârii de neclintit a acestei mândre națiuni de a-și apăra independența', au reacționat ei într-un comunicat.
'Două decenii de ocupație' nu au adus 'deloc securitate', au adăugat Gardienii Revoluției referindu-se la invazia din 2003 a SUA în Irak pentru a-l înlătura de la putere pe Saddam Hussein.
Forțele internaționale au fost desfășurate în Irak și în Siria în 2014, unde gruparea Statul Islamic a cucerit ample teritorii și a comis atrocități.
Misiunea lor s-a încheiat oficial miercuri și puterea irakiană estimează că această retragere privează facțiunile armate - dintre care multe sunt susținute de Iran - de pretextul pe care-l invocau pentru a-și conserva arsenalul.
Responsabili irakieni, convinși că Iranul nu va accepta dezarmarea lor, se tem totuși ca acestea să nu iasă întărite și să implice și mai mult țara în conflictul regional din Orientul Mijlociu.
'1 octombrie trebuie să marcheze punctul de plecare pentru a ataca problema armelor care scapă controlului statului (...) potrivit unei foi de parcurs clare și a unui calendar de până la 30 iunie cel mai târziu', a declarat prim-ministrul Ali al-Zaidi într-un comunicat.
'Conform principiului constituțional, decizia de război sau de pace trebuie să țină de autoritățile constituționale. Orice acțiune militară care este împotriva acestui principiu este proscrisă', a adăugat el.
Guvernul fixase inițial pentru 30 septembrie data limită pentru dezarmarea facțiunilor, dar apoi a început să temporizeze.
Dacă anumite grupări și-au predat armele statului, altele refuză să se supună. Miercuri, facțiunile proiraniene au declarat că nu sunt obligate să respecte 'niciun calendar sau acord' pentru a-și preda armele statului.
Purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Hezbollah (Kataeb Hezbollah), Jaafar al-Huseini, a declarat cu prilejul unei ceremonii care sărbătorea retragerea coaliției că facțiunile au angajat discuții privind 'regularizarea' armelor, dar că nu au primit încă un răspuns din partea guvernului irakian.
Grupările au pus condiții care includ, pe lângă retragerea trupelor străine, și sfârșitul ingerinței politice și economice americane.
Irakul este de multă vreme pentru Iran și SUA un teatru de înfruntare prin procură, fiecare încerând să influențeze deciziile politice și compoziția guvernelor succesive ale țării. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Irakul amână până la 30 iunie 2027 termenul-limită pentru dezarmarea facțiunilor pro-Iran

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

