Foștii campioni mondiali la categoria grea Tyson Fury și Anthony Joshua s-au întâlnit în sfârșit față în față după o lungă așteptare, miercuri, la conferința de presă, pentru a prefața meciul lor de box din decembrie, care va avea loc după ani de incertitudini, relatează Reuters.

Cei doi pugiliști, ambii veterani, în vârstă de 38 de ani, respectiv 36 de ani, urmează să lupte la Principality Stadium din Cardiff, la data de 11 decembrie, iar biletele vor fi puse în vânzare din data de 9 octombrie.

La conferința de presă desfășurată la Londra, unde un singur reporter a încercat să pună o întrebare, dar Joshua a spus ''fără jurnaliști'', cei doi pugiliști consacrați și-au arătat respect reciproc și au vorbit despre meci, fără să-și piardă calmul.

Cu o mulțime de oameni prezenți la conferința de presă, Joshua a cerut un moment de reculegere pentru doi prieteni ai săi apropiați care au murit într-un accident de mașină în Nigeria la sfârșitul anului trecut, iar freamătul mulțimii s-a oprit în sala Olympia complet pentru a respecta rugămintea boxerului.

Fury a fost întrebat despre un moment din urmă cu câțiva ani privind laudele exprimate de Joshua după un sparring când oponentul său se afla încă la amatori, iar el i-a oferit un ceas Rolex dacă poate să-l trimită la podea.

''Ghiciți ce? Am părăsit clădirea cu Rolexul pe mână'', a spus Fury zâmbind.

La cele povestite, Joshua a adăugat că Fury a părăsit clădirea cu un ochi negru.

Cei doi s-au respectat în declarații, dar Fury a adoptat stilul propriu puțin bombastic spunând despre Joshua: ''Acest bărbat este dublu campion mondial la categoria grea, este medaliat cu aur la Jocurile Olimpice și a fost un model pentru boxul britanic ani la rând''.

''De cele mai multe ori îmi apăr rivalii în fața fanilor și le spun acestora că dacă ei pot obține 10% din ceea ce a reușit acest om atunci sunteți buni. Pe lângă acest aspect, suntem aici să luptăm și vom lupta, aștept cu nerăbdare această provocare. Sunt zece ani de când așteptăm această luptă'', a mai adăugat Fury.

Mai în vârstă, Fury, s-a descris ca fiind ''chel, gras, bărbos, urât, lent și plictisitor'', la care Joshua a replicat glumind: ''este adevărat''.

''Indiferent de ceea ce spun oamenii, în cele din urmă îmi fac treaba'', a spus Fury.

''Acest bărbat este construit ca Adonis, iar eu sunt asemenea unei budinci. El este făcut din marmură, dar de fiecare dată când este lovit în bărbie el cade. Când îl lovesc în bărbie se prăbușește ca o tonă de cărămizi'', a mai adăugat acesta.

Ambii bărbați au vorbit despre semnificația desfășurării luptei în Marea Britanie mai degrabă decât în Statele Unite sau în Arabia Saudită și pe care rețeaua de servicii de streaming Netflix o va difuza.

Fury a spus despre luptă descriind-o drept ''cea mai mare a acestor vremuri și a generației noastre''.

''Este un eveniment incredibil pentru că fierbe la foc mocnit de aproape un deceniu și jumătate. Am avut suișuri și coborâșuri, iar în sfârșit suntem aproape de finalul acestei așteptări și ne vom lupta unul cu altul'', a adăugat Fury.

La finalul conferinței de presă, cei doi pugiliști au stat față în față zâmbind, Joshua pretinzând că îl gâdilă pe Fury care a lăsat să se înțeleagă mai devreme că de îndată ce lupta se va încheia cei doi vor merge la o bere împreună. AGERPRES/ (AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)